Săvârșește vreo infracțiune cel care conduce un tractor neînmatriculat și fără să aibă permis de conducere?


Este bine cunoscut faptul că dacă te urci la volanul unui autovehicul neînmatriculat săvârșești o infracțiune a cărei pedeapsă este închisoarea de la unu la 3 ani. La fel dacă conduci pe drumurile publice o mașină fără să ai permis de conducere ești pasibil de pedeapsa cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Ținând cont că pe drumurile publice circulă nu doar autovehicule, ci și tractoare a apărut întrebarea dacă aceste două infracțiuni sunt săvârșite de cel care conduce un tractor neînmatriculat pe drumurile publice și fără să aibă permis.

Caz practic

În octombrie 2016 instanța l-a achitat pe inculpatul C.I.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (art. 334 alin. 1 Cod penal) și pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 alin. 1 Cod penal).

Inculpatul a condus, fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie, un tractor care era radiat din circulație și care tracta o remorcă tip cisternă care nu avea aplicate numere de înmatriculare și înregistrare.

Instanța a apreciat că faptele inculpatului de a conduce tractorul fără permis de conducere și fără ca acesta să fie înmatriculat nu sunt fapte prevăzute de legea penală, pentru că art. 334 alin. 1 Cod penal pedepsește punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat. De asemenea, art. 335 alin. 1 Cod penal pedepsește conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Legiuitorul a definit noțiunea de autovehicul, tractor agricol și forestier, iar tractorul condus de inculpat nu se încadrează  în categoria autovehiculelor. Or, în Codul penal faptele respective sunt infracțiuni dacă este condus un vehicul, legiuitorul nu a înțeles să sancționeze și conducerea unui tractor neînmatriculat și fără permis pe drumurile publice.

Împotriva acestei sentințe, parchetul a declarat apel și a criticat soluția de achitare a inculpatului. Tractorul agricol sau forestier are ca funcție principală utilizarea sa în cadrul exploatărilor agricole/forestiere, iar funcția secundară este cea de transport a persoanelor sau mărfurilor sau tractarea vehiculelor utilizate pentru transport. Parchetul a apreciat că pentru a se deplasa pe drumul public, tractorul trebuie condus de o persoană care deține permis de conducere și trebuie să fie înregistrat. Astfel, mergând pe drumul public, tractorul își pierde calitatea de a nu fi considerat autovehicul, devenind asimilat autovehiculelor.

În acest moment, a fost sesizată ÎCCJ pentru a răspunde la întrebarea: dacă tractorul agricol/forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor neînregistrat de către o persoană care nu are permis de conducere este considerată a întruni elementele infracțiunilor prevăzute la art. 334 alin. 1 si art. 335 alin. 1 Cod penal?

Care au fost opiniile instanțelor de judecată?

În opinia majoritară, instanțele au apreciat că cel care conduce pe drumurile publice un tractor neînregistrat  sau nu posedă permis de conducere săvârșește cele două infracțiuni, dacă este utilizat conform funcției sale secundare pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drumul public devenind asimilat autovehiculului.

În opinia minoritară, s-a apreciat că tractoarele agricole/forestiere nu sunt considerate autovehicule. Astfel, nu sunt săvârșite cele două infracțiuni, pentru că art. 334 alin. 1 impune ca făptuitorul să conducă un autovehicul, iar tractorul nu intră în această categorie.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ a pronunțat Decizia 11/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial 479 din 26 iunie 2017. OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice stabilea în forma anterioară modificării că în noțiunea de autovehicul este cuprins orice vehicul echipat, prin construcție, cu un motor cu propulsie, în scopul deplasării pe drum. Mopedele, troleibuzele și tractoarele rutiere intră în categoria autovehiculelor. Tramvaiele, tractoarele folosite exclusiv în exploatările agricole și forestiere și vehiculele destinate pentru efectuare de servicii sau lucrări care se deplasează doar ocazional pe drumul public nu sunt considerate autovehicule.

La 1 septembrie 2014 a intrat în vigoare OUG 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 care a modificat definiția autovehiculului în sensul că intră în această categorie orice vehicul echipat cu motor cu propulsie, utilizat în mod obișnuit pentru transportul persoanelor/mărfurilor pe drum sau pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor. Tramvaiele și tractoarele agricole sau forestiere  nu sunt considerate autovehicule, în schimb troleibuzele intră în categoria de autovehicule.

Știrile juridice arată că termenul de autovehicul sau tramvai din cuprinsul art. 334 alin. 1 și 335 alin. 1 Cod penal nu a fost modificată, astfel încât voința legiuitorului a fost în sensul ca incriminările să se refere exclusiv la autovehicul.

Analizând cele două texte de lege, ÎCCJ apreciază că acestea nu sunt clare și previzibile cu privire la ipoteza conducerii pe drumurile publice a unui tractor agricol/forestier.

În concluzie, ÎCCJ admite sesizarea și stabilește că în interpretarea noțiunii de autovehicul prevăzută de art. 334 alin. 1 Cod penal și art. 335 alin. 1 Cod penal, conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol /forestier neînmatriculat sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere, nu întrunește condițiile celor două infracțiuni.

În virtutea a ceea ce a decis ÎCCJ, oricine nu are permis de conducere se poate urca la volanul unui tractor care nu este înmatriculat și să se plimbe în voie pe drumurile publice! Poate totuși legiuitorul se va sesiza vis-a-vis de această scăpare legislativă și va modifica legea punând  mai presus de orice siguranța cetățeanului în trafic.