„Nimeni nu a dat faliment plătind prea multe impozite deoarece a câștigat prea mulți bani.” (Murphy). Și, totuși, sunt mulți români care nu au mai putut face față costurilor zilnice, au acumulat datorii, astfel încât legiuitorul a decis să le acorde șansa de a se redresa financiar, de a-și acoperi datoriile și a ieși basma curată din această încurcătură.
Astfel, a fost elaborată Legea 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice. Prevederile sale se vor aplica la de 1 august 2017. Modul în care o persoană fizică își poate declara insolvența, modul în care se vor desfășura ședințele de conciliere, modul de comunicare dintre debitor și creditori, onorariile pentru administratorul procedurii și pentru lichidator fac obiectul HG 419/2017 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice publicată în Monitorul Oficial 436 din 13 iunie 2017. Aceste norme vor intra în vigoare la 1 august 2017.
Procedura administrativă pe bază de plan de rambursare a datoriilor
Debitorul depune cererea de deschidere a procedurii insolvenței pe bază de plan de rambursare a datoriilor la comisia de insolvență în a cărei rază teritorială și-a avut domiciliul, reședința cu 6 luni înainte de depunerea acesteia.
Cu 30 de zile înainte de depunerea cererii, debitorul notifică intenția sa de deschidere a procedurii fiecărui creditor cunoscut, printr-un mijloc care să îi asigure confirmarea primirii. În perioada de 30 de zile dintre notificarea creditorilor și data emiterii deciziei de admitere în principiu a insolvenței sau data la care respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței rămâne definitivă, creditorii transmit debitorului, la cererea acestuia, toate informațiile necesare pentru ca acesta să poată completa cererea și depune diligențe pentru a ajunge la un acord cu debitorul de reeșalonare/restructurare a datoriilor prin oferirea unor soluții adecvate.
Debitorul depune cererea la care va atașa înscrisurile de care înțelege să se folosească. Cererile anonime sau nesemnate se vor clasa. Știrile juridice arată că, în cerere, debitorul va preciza regimul matrimonial aplicabil.
În vederea soluționării cererii, în 5 zile de la primirea cererii are loc ședința de ascultare a debitorului. Dacă debitorul nu se prezintă sau nu furnizează informațiile solicitate, comisia va stabili o nouă ședință de ascultare/alt termen pentru trimiterea datelor solicitate.
În 60 de zile de la publicarea notificării în Buletinul procedurilor de insolvență, administratorul va elabora tabelul preliminar de creanțe. Creanțele exprimate în valută vor fi înregistrate în lei, la cursul BNR de la data deschiderii procedurii insolvenței.
Noutățile legislative precizează că planul de rambursare trebuie să fie întocmit conform posibilităților fiecărui debitor și cu mijloacele financiare disponibile ale acestuia. În acest plan se stabilesc măsuri privind locuința debitorului. De exemplu, dacă se stabilește că locuința familiei va fi valorificată pentru acoperirea pasivului, prin darea în plată sau vânzare, iar debitorul dorește să rămână în locuință, comisia va stabili cuantumul chiriei ținând cont de valoarea chiriei pentru locuințele sociale din acea localitate și de disponibilitățile bănești ale debitorului.
În planul de rambursare se stabilește suma ce se propune a fi achitată fiecărui creditor din suma totală datorată defalcată pe lună, stabilită în funcție de procentul din valoare totală a datoriilor și tranșele de plăți.
După întocmire, planul este trimis de administrator, comisiei de insolvență care verifică fezabilitatea sa în 15 zile de la primire și transmite raportul de evaluare către administrator care, la rândul său, notifică planul de rambursare și evaluarea comisiei către creditorii cunoscuți.
Ședințele de conciliere
Acestea au loc la sediul administratorului și sunt conduse de acesta asigurând un echilibru între debitor și creditor. În cadrul ședințelor părțile își exprimă punctul de vedere asupra măsurilor din planul de rambursare și oferă soluții pentru a se ajunge la un acord. Creditorii pot accepta planul de rambursare sau pot propune modificări ale acestuia. Dacă se propun modificări, se continuă negocierile.
Planul de rambursare rezultat în urma negocierilor se notifică tuturor creditorilor de către administrator și se supune la vot. Planul este aprobat dacă este votat de creditorii reprezentând minimum 55% din valoarea totală a creanțelor. Fiecare dintre părți suportă propriile costuri legate de participarea la ședințele de conciliere.
Ce se întâmplă după votarea planului de rambursare?
Dacă planul nu este votat de majoritatea creditorilor, debitorul poate cere instanței confirmarea planului. Instanța va cere comisiei să transmită actele cu privire la procedura de insolvență. Dacă debitorul nu a depus o cerere de confirmare a planului de rambursare a datoriilor, în 7 zile de la comunicarea procesului verbal prin care planul nu a fost aprobat, atunci comisia se va desesiza de cererea debitorului.
Dacă instanța respinge cererea debitorului de confirmare a planului, comisia se va desesiza în 10 zile de la primirea hotărârii judecătorești definitive. Decizia comisiei se va comunica administratorului procedurii.
Dacă comisia infirmă procesul-verbal întocmit de administrator, îl va retransmite acestuia pentru reluarea votului planului de rambursare. Dacă confirmă procesul-verbal de neaprobare a planului, îl anunță pe debitor, îi comunică procesul-verbal și planul de rambursare neaprobat și îl informează pe debitor cu privire la posibilitatea de a se adresa instanței pentru confirmarea planului sau pentru deschiderea procedurii judiciare de insolvență prin lichidare de active.
Procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active
Aceasta se deschide de către instanță la cererea debitorului, dacă situația sa financiară este iremediabil compromisă sau dacă planul de rambursare a fost respins de comisie sau dacă planul nu a fost confirmat de instanță.
Dacă pe durata acestei proceduri debitorul intenționează să contracteze noi împrumuturi, va adresa o cerere în acest sens către lichidator urmând ca, după avizare, acesta să o transmită instanței. Instanța va decide cu privire la cerere și comunică hotărârea sa debitorului.
Remunerația administratorului și lichidatorului
Comisia de insolvență stabilește onorariul administratorului și instanța pe cel al lichidatorului. Acesta va fi cuprins între 100 lei și 500 lei, TVA inclus și se va achita lunar. Costurile aferente onorariilor se suportă de la bugetul de stat.
Dacă administratorul/lichidatorul este înlocuit, onorariul inițial va putea fi menținut sau modificat ținând cont de complexitatea etapelor procedurale ce au mai rămas de parcurs.