A fost aprobată metodologia privind organizarea concursului de director din unităţile de învăţământ


Condiţiile de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar sunt reglementate prin dispoziţii speciale. Recent, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 428/2017 Ordinul nr. 3969/2017 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar.

Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească candidatul?

Potrivit metodologiei de organizare a concursului pot candida persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

a) au absolvit cu diplomă de licenţă/absolvire studii universitare, inclusiv specializarea “Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar”;
b) sunt membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional;
c) sunt titulare în învăţământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată, au cel puţin gradul didactic II în învăţământ sau au dobândit titlul ştiinţific de doctor;
d) dovedesc calităţi profesionale, manageriale şi morale, reflectate prin calificativul “Foarte bine” acordat în ultimii 4 ani şcolari lucraţi efectiv la catedră în funcţii didactice sau în funcţii de conducere din unităţi de învăţământ/inspectorate şcolare/ casele corpului didactic/Palatul Naţional al Copiilor/Ministerul Educaţiei Naţionale ori în funcţii de îndrumare şi control din inspectorate şcolare/funcţii de specialitate specifice Ministerului Educaţiei Naţionale;
e) nu au fost sancţionate disciplinar în ultimul an şcolar anterior anului desfăşurării concursului şi nici în anul şcolar în curs, în care au funcţionat sau funcţionează efectiv la catedră, indiferent de perioada în care şi-au desfăşurat activitatea şi de funcţiile ocupate, funcţii didactice, de conducere din unităţi de învăţământ/inspectorate şcolare/casele corpului didactic/Palatul Naţional al Copiilor/Ministerul Educaţiei Naţionale ori de îndrumare şi control din inspectorate şcolare/funcţii de specialitate specifice în Ministerul Educaţiei Naţionale sau a intervenit radierea de drept a sancţiunii, potrivit art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
f) nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;
g) sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei;
h) nu au avut statutul de “lucrător al Securităţii” sau “colaborator al Securităţii”;
i) au avizul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, în cazul candidaturilor pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ care şcolarizează exclusiv în învăţământ profesional şi tehnic şi au o pondere majoritară a învăţământului dual;
j) au avizul eliberat de asociaţiile/fundaţiile/ federaţiile/ centrele/planurile care gestionează pluralismul educaţional la nivel naţional, recunoscute de Comisia Naţională pentru Alternative Educaţionale, în cazul candidaturilor pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ de stat sau particular care şcolarizează preponderent alternative educaţionale.

Dosarul de înscriere la concurs

După ce anunţul a fost făcut public pot depune dosarele persoanele interesate şi care îndeplinesc criteriile de mai sus.

Dosarul de înscriere la concurs se depune la instituţia care organizează concursul şi trebuie să conţină cu titlul exemplificativ: actele de studii: diplomă de absolvire în situaţia candidaţilor absolvenţi ai colegiilor universitare pedagogice de institutori, diplomă de licenţă/absolvire a studiilor universitare, foi matricole/suplimente de diplomă; documentul care atestă calitatea de membru al corpului naţional de experţi în managementul educaţional; ultimul document de numire/transfer/repartizare ca titular în învăţământul preuniversitar; certificatul ultimului grad didactic obţinut sau diploma de doctor/adeverinţa care atestă obţinerea titlului de doctor, după caz; cazier judiciar din care să reiasă că nu are antecedente penale; declaraţie pe propria răspundere privind veridicitatea conţinutului documentelor din dosarul de înscriere la concurs.

Se preconizează că în vara acestui an se va organiza un nou concurs aşa că pregătiţi dosarele şi mult succes candidaţilor.