„Limba română e o poveste: fantastică pentru unii, imposibilă pentru alții!” (Costel Zăgan) De multe ori sensurile cuvintelor par similare, însă, în realitate, sunt complet diferite. Pentru a nu mutila limba română al cărei grai este atât de dulce, ar fi de preferat să încercăm să vorbim cât mai corect încercând să evităm confuzia de termeni.

O astfel de situație a generat sesizarea ÎCCJ căreia i s-a solicitat să precizeze dacă noțiunea de „autoritate publică” este similară cu cea de „instituție publică.” Acest fapt era important pentru soluționarea unui dosar aflat pe rolul instanțelor de judecată.

Cum a definit legiuitorul aceste noțiuni?

Știrile juridice arată că legiuitorul a stabilit că noțiunea de „autoritate publică” înseamnă orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Sunt considerate a fi autorități publice persoanele juridice de drept privat care au obținut un statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public în regim de putere publică.

În schimb, în categoria instituțiilor publice sunt incluse Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome. Instituțiile publice locale cuprind comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora.

Caz practic

În iunie 2016 o societate comercială a chemat în judecată ANAF, solicitând anularea răspunsului la plângerea prealabilă administrativă din mai 2014 emisă de pârâtă, constatarea faptului că societatea comercială are calitatea de serviciu public asimilat autorităților publice și nu este obligată să constituie garanții în cazul înlesnirilor la plată sub forma eșalonării.

Reclamanta a cerut pârâtei să îi eșaloneze debitele pe care le are la buget, fără constituirea de garanții, iar pârâta i-a respins solicitarea.  Pârâta a susținut că reclamanta nu este o instituție publică, ci o societate comercială pe acțiuni înregistrată la registrul comerțului.

În octombrie 2014 instanța de fond a respins acțiunea pe motiv că reclamanta nu poate fi asimilată instituțiilor publice, ci este o societate comercială. Faptul că acționariatul său este format din autorități/instituții publice nu este de natură să transforme societatea comercială în instituție publică. Instanța a apreciat că noțiunea de „instituție publică” se referă strict la acele autorități publice implicate în procesul bugetar și care se supun unor reguli specifice.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat recurs  motivat de faptul că legiuitorul asimilează autorităților publice, inclusiv persoanele juridice de drept privat care furnizează un serviciu public. Reclamanta susține că ținând cont de structura acționariatului și de faptul că prestează un serviciu public, este asimilată autorității publice.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ  a pronunțat Decizia 28/2017 care  a  fost publicată în Monitorul Oficial 378 din 22 mai 2017. Știrile juridice arată că OUG 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor de plată a fost în vigoare de la 22 martie 2011 la 31 decembrie 2015 fiind înlocuită de Codul de procedură fiscală din 2015. Această OUG era în vigoare la data la care era pe rol speța dedusă judecății.

ÎCCJ apreciază că OUG 29/2011 prevedea că autoritățile/serviciile publice autonome constituite prin lege organică sunt exceptate de la regula constituirii unei garanții.

Comparând cele două definiții date de legiuitor celor două noțiuni supuse analizei, ÎCCJ apreciază că autoritățile publice, indiferent de rangul acestora, inclusiv, cele asimilate, acționează în regim de putere publică pentru a satisface un interes public. În schimb, în categoria instituțiilor publice intră unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile și serviciile publice din subordinea lor. Pentru categoria serviciilor publice, legiuitorul a introdus o condiție specială, și anume subordonarea față de comune orașe, municipii.

În concluzie, ÎCCJ admite sesizarea și stabilește că noțiunea de „autoritate publică” nu este simulară cu cea de „instituție publică.”