Persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desfiinţarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.

Iar potrivit art. 539 C. procedură penală are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate.

Însă privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestită cu judecarea cauzei.

S-a pus problema în practica judiciară ce se întâmplă atunci când instanţa omite să constate caracterul nelegal al pedepsei privative de libertate iar în acest sens a fost formulată o excepţie de neconstituţionalitate potrivit ştirilor juridice.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că normele procesual penale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit accesul la instanţă persoanelor arestate nelegal pe motiv că instanţa penală a omis să constate caracterul nelegal al privării de libertate.

Curtea Constituţională a reţinut că modalitatea în care organele judiciare enumerate în cuprinsul dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală îşi îndeplinesc această obligaţie nu constituie o problemă de constituţionalitate a textului criticat, ci reprezintă un aspect ce vizează interpretarea şi aplicarea legii.

Curtea a reţinut că procedura reglementată de art. 539 din Codul de procedură penală este o procedură specială care derogă de la dreptul comun în temeiul principiului “specialia generalibus derogant“. De asemenea, Curtea a reţinut că procedura specială, reglementată în art. 539 din Codul de procedură penală, vizează exclusiv cazurile de privare nelegală de libertate, iar nu alte drepturi fundamentale ale omului, pentru a căror lezare este necesară invocarea altor temeiuri de drept, precum dispoziţiile art. 252 şi art. 253 din Codul civil sau art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reglementează consecinţele încălcării unor drepturi personale nepatrimoniale, precum dreptul la imagine, demnitate, inclusiv dreptul la viaţă privată.

În concluzie, Curţii nu îi rămâne decât să respingă excepţia de neconstituâionalitate, excepţie respinsă prin  publicată în Monitorul Oficial nr. 364/2017.