Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe măsuri sau interdicţii.
Actul normativ care reglementează cele menţionate mai sus este Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
O altă dispoziţie, art. 27, din acest act normativ prevede că cererile pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă de urgenţă şi, în orice situaţie, soluţionarea acestora nu poate depăşi un termen de 72 de ore de la depunerea cererii. Cererile se judecă în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie. Iar în caz de urgenţă deosebită, instanţa poate emite ordinul de protecţie chiar în aceeaşi zi, pronunţându-se pe baza cererii şi a actelor depuse, fără concluziile părţilor.
Potrivit ştirilor juridice, cele menţionate mai sus, în art. 27 din lege, a constituit subiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile care obligă la soluţionarea cererii de emitere a ordinului de protecţie în termen de maximum 72 de ore, indiferent de situaţie, aduc atingere atât dreptului la apărare al pârâtului, cât şi dreptului la un proces echitabil al ambelor părţi. Astfel, deşi potrivit dispoziţiilor Legii nr. 217/2003, cererea se poate soluţiona şi fără citarea părţilor, aceasta urmează să devină o regulă, în situaţia în care, de exemplu, astfel de cereri sunt înregistrate pe rolul instanţei de judecată în zilele de vineri, iar pârâtul are reşedinţa în altă localitate sau aceasta este necunoscută de către reclamant (de cele mai multe ori reclamanţii nu pot furniza date legate de reşedinţă/nr. de telefon sau e-mailul pârâtului), o procedură legală de citare fiind un deziderat în aceste condiţii.
Mai mult, în situaţia în care apărătorul din oficiu nu are posibilitatea de a studia dosarul decât în ziua termenului de judecată, iar Arhiva Judecătoriei se închide vinerea la ora 16,00, fiind de asemenea închisă sâmbăta şi duminica, nu se poate susţine că pârâtul beneficiază de o apărare corespunzătoare.
Se arată că, prin stabilirea acestui termen maxim de soluţionare, se încalcă şi dreptul la un proces echitabil al reclamantului, deoarece acesta nu dispune de timpul necesar pentru a-şi dovedi pretenţiile, modul de administrare a probelor reprezentând în esenţă o garanţie legată de procedură.
Textul de lege criticat stabileşte soluţionarea cauzei în maximum 72 de ore, ceea ce poate conduce la consecinţe injuste în situaţia în care reclamantul, deşi are probe în susţinerea cererii de emitere a ordinului de protecţie nu le poate administra în termenul acordat.
Curtea Constituţională a reţinut că susţinerea cu privire la imposibilitatea respectării termenelor de citare a părţilor este neîntemeiată, legea oferind suficiente garanţii pentru respectarea dreptului la apărare.
Faptul că, potrivit art. 27 alin. (5) din Legea nr. 217/2003, în caz de urgenţă deosebită, instanţa poate emite ordinul de protecţie chiar în aceeaşi zi, pronunţându-se pe baza cererii şi a actelor depuse, fără concluziile părţilor, nu contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la apărare şi la dreptul la un proces echitabil, ci dă exigenţă respectării dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică a persoanei, aplicânduse doar în caz de urgenţă “deosebită”. Dispoziţiile art. 27 alin. (5) din Legea nr. 217/2003 dau eficienţă protecţiei persoanei a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, fără de care scopul legii ar fi eludat.
Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 124 din Constituţie, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate, care stabilesc un termen maxim de 72 de ore de la înregistrare pentru soluţionarea cererii de emitere a unui ordin de protecţie, nu afectează în niciun fel principiul înfăptuirii justiţiei în numele legii şi nici independenţa judecătorilor.
Prin urmare, dacă ne raportăm la ceea ce a reţinut Curtea Constituţională, aceasta va respinge excepţia de neconstituţionalite, soluţie pe care o regăsim în Decizia nr. 139/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 366/2017.