Măsura controlului judiciar poate fi dispusă în cursul urmăririi penale de către procuror sau de către judecătorul de drepturi şi libertăţi pe o durată de cel mult 60 de zile.
Art. 215 indice 1 alin. 6) C. procedură penală prevede că în cursul urmăririi penale, durata măsurii controlului judiciar nu poate să depăşească un an, dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani, respectiv 2 ani, dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 5 ani.
S-a considerat că dispoziţia de mai este contrară dispoziţiilor constituţionale iar în acest sens. potrivit ştirilor juridice, a fost sesizată Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că durata totală a arestării preventive ori a măsurii preventive a arestului la domiciliu în cursul urmăririi penale este de 180 de zile, în timp ce măsura controlului judiciar poate fi dispusă în cursul urmăririi penale pe o durată de 1 sau 2 ani, potrivit distincţiilor stabilite de legiuitor prin art. 2151 din Codul de procedură penală.
Mai mult spre deosebire de măsurile preventive privative de libertate, care se deduc din pedeapsa aplicată, măsura preventivă a controlului judiciar nu are niciun efect, din această perspectivă, asupra pedepsei aplicate. Totodată, se apreciază că, în acelaşi timp, caracterul discriminatoriu apare ca evident şi în situaţia în care se constată neîndeplinirea condiţiilor angajării răspunderii penale, dreptul la repararea pagubei născându-se numai în cazul persoanei private nelegal de libertate, nu şi în cazul celei în legătură cu care a fost luată măsura controlului judiciar.
În acest context se apreciază că termenele prevăzute nu respectă principiul proporţionalităţii.
Curtea Constituţională a reţinut într-o decizie, Decizia nr. 17/2017, că proporţionalitatea duratei măsurii preventive a controlului judiciar se analizează din două perspective. Astfel, având în vedere caracteristicile acestei măsuri preventive, Curtea a constatat existenţa unei proporţionalităţi obiective ce se circumscrie stabilirii de către legiuitor a termenului maxim pentru care măsura poate fi dispusă, şi de o proporţionalitate subiectivă ce se circumscrie situaţiei de fapt şi de drept în care inculpatul se găseşte la momentul dispunerii faţă de acesta a măsurii preventive. Curtea a arătat că analiza proporţionalităţii obiective ţine de resortul contenciosului constituţional, pe când analiza proporţionalităţii subiective ţine de resortul instanţei judecătoreşti chemate să se pronunţe asupra luării/prelungirii acestei măsuri.
Astfel, Curtea a reţinut că, nereglementând expres, la nivel constituţional, durata maximă pentru care se poate dispune, în cursul urmăririi penale, măsura preventivă a controlului judiciar, legiuitorul constituţional a lăsat la aprecierea legiuitorului ordinar stabilirea acesteia în cadrul reglementării măsurilor ce ţin de politica penală a statului.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 2151 alin. (6) din Codul de procedură penală, ce reglementează durata maximă a măsurii controlului judiciar dispuse în cursul urmăririi penale, sunt constituţionale, necontravenind prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Prin urmare excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă prin Decizia nr. 21/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 347/2017.