Legea dării în plată a constituit din nou motivul unei excepţii de neconstituţionalitate


Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite a făcut obiectul unor nenumărate excepţii de neconstituţionalitate.

Recent, o noutate legislativă o reprezintă Decizia nr. 35/2017 prin care s-a solţionat o excepţie de neconstituţionalitate publicată în Monitorul Oficial nr. 342/2017.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că art. 8 alin. 5) din lege care prevede că dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului este neconstituţional.

S-a considerat că se consacră efectul retroactiv al legii ceea ce este contrar art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Se consideră că dispoziţiile legale criticate instituie, cu încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, un tratament discriminatoriu al creditorilor faţă de consumatorii care au încheiat contracte de credit garantate cu ipotecă, întrucât acestea pun creditorul într-o poziţie de inferioritate, câtă vreme transferul dreptului de proprietate nu este condiţionat de acordul creditorului pentru dobândirea imobilului. Consumatorului i se recunoaşte dreptul absolut de a se libera de datorie prin simplul transfer al imobilului constituit drept garanţie, fără a ţine cont de interesul şi opţiunea creditorului, situaţie de natură să îl plaseze într-o poziţie privilegiată pe debitor, cu nesocotirea dispoziţiilor constituţionale.

Curtea Constituţională a reţinut că în ceea ce priveşte critica autoarelor excepţiei, potrivit căreia dispoziţiile legale criticate încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea în faţa legii, întrucât instituie un tratament discriminatoriu al creditorilor faţă de consumatorii care au încheiat contracte de credit garantate cu ipotecă, Curtea reiterează jurisprudenţa sa constantă referitoare la conceptul de egalitate în faţa legii, care nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferenţiat unor situaţii distincte este discriminatorie.

Legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.

Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă prin Decizia menţionată mai sus având în vedere argumentele prezentate mai sus.