Legislaţia penală prevede ca şi căi extraordinare de atac contestaţia în anulare, recursul în casaţie, revizuirea şi redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate.

În ceea ce priveşte recursul în casaţie, art. 434 alin. 1) C. procedură penală prevede că pot fi atacate cu această cale de atac deciziile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Acest articol a constituit subiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, potrivit ştirilor juridice.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a avut în vedere faptul că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 alin. (1) şi (3) privind instanţele judecătoreşti şi rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, ale art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, precum şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu permit exercitarea căii extraordinare de atac a recursului în casaţie şi împotriva deciziilor pronunţate în apel de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe scurt se consideră că dispoziţiile de lege criticate creează discriminare între inculpaţii condamnaţi, în apel, de curţile de apel şi cei condamnaţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, tot ca instanţă de apel – prin îngrădirea, în cea de-a doua situaţie, a accesului la justiţie sub aspectul exercitării căii extraordinare de atac a recursului în casaţie. Arată că egalitatea între cetăţeni reprezintă dreptul acestora de a fi judecaţi de aceleaşi instanţe judecătoreşti, după aceleaşi reguli, precum şi posibilitatea exercitării aceloraşi căi de atac împotriva unor hotărâri netemeinice şi nelegale.

Curtea Constituţională a reţinut că această excepţie de neconstituţionalitate a fost deja admisă prin Decizia nr. 540/2016. Prin decizia menţionată anterior s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, este neconstituţională.

Potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, “Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi de faptul că decizia mai sus menţionată a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză, Curtea a respins ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel.

Această soluţie o regăsim în Decizia nr. 3/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 309/2017.