Potrivit legislaţiei penale împăcarea părţilor poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu şi dacă legea o prevede în mod expres. Trebuie să avem în vedere însă că împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.
În cazul infracţiunii de furt, potrivit art. 231 alin. 2) C. procedură penală, se prevede expres că împăcarea înlătură răspunderea penală.
Însă potrivit ştirilor juridice, acest alineat a făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile art. 231 alin. (2) din Codul penal încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată. S-a considerat că posibilitatea împăcării în cazul infracţiunilor de furt duce la o încurajare a comportamentului infracţional, astfel încât nu se mai realizează scopul de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni şi, implicit, nu se mai asigură apărarea proprietăţii private.
Curtea Constituţională a reţinut că potrivit legislaţiei este permisă împăcarea pentru infracţiunile de furt prevăzute de art. 228, art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 230 din Codul penal – infracţiuni urmărite din oficiu, legiuitorul acordă posibilitatea părţilor şi subiecţilor procesuali principali să dispună asupra procesului penal prin împăcarea lor.
Concret, este permisă împăcarea în cazul comiterii: infracţiunii de furt în formă simplă; furtului calificat săvârşit într-un mijloc de transport în comun, în timpul nopţii, de o persoană mascată, deghizată sau travestită, prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase, prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere, prin violare de domiciliu sau de sediu profesional, de o persoană având asupra sa o armă; precum şi a furtului săvârşit în scop de folosinţă.
Curtea a reţinut că legiuitorul poate decide în limita atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală şi potrivit politicii penale a statului, având în vedere importanţa valorilor sociale ocrotite prin normele penale adoptate şi raporturile sociale ce se nasc în urma respectivelor incriminări, care sunt infracţiunile urmărite din oficiu pentru care este posibilă înlăturarea răspunderii penale prin împăcare, fără ca, în acest mod, să se aducă vreo atingere principiilor constituţionale privind valorile supreme ale statului român, universalitatea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, rolul Ministerului Public şi statutul procurorilor.
Prin urmare excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă, soluţie pe care o regăsim în Decizia nr. 776/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 295/2017.