Conform legislaţiei penale la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită şi cauza se află în stare de judecată, preşedintele dispune ca grefierul să dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată ori, după caz, a celui prin care s-a dispus începerea judecăţii sau să facă o prezentare succintă a acestuia.
Art. 374 alin. 7) C. procedură penală prevede că probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi sau de către persoana vătămată nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului şi sunt avute în vedere de instanţă la deliberare.
Acest alineat, potrivit ştirilor juridice, a format obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate iar în cele ce urmează vom analiza motivele excepţiei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20, referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului, la care România este parte, asupra legilor interne şi ale art. 21 alin. (3) teza întâi privind dreptul la un proces echitabil.
În acest sens, arată că, potrivit art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, în faza de judecată, readministrarea probelor administrate în cursul urmăririi penale se face doar condiţionat. Consideră că, prin faptul că nu se readministrează toate probele, se aduce atingere principiilor nemijlocirii, contradictorialităţii şi publicităţii, caracteristice fazei de judecată a procesului penal, mutându-se centrul de greutate în privinţa administrării probelor, cu referire specială la audierea martorilor, în faza de urmărire penală, care este lipsită de garanţiile menţionate.
De asemenea, se consideră că probele obţinute în cursul urmăririi penale prin audierea suspecţilor/inculpaţilor şi a martorilor, cu privire la care controlul de legalitate, inclusiv în ceea ce priveşte loialitatea administrării, nu se bazează şi pe verificarea înregistrării audierii – nu pot sta la baza unei soluţii de condamnare, dacă probele nu sunt readministrate în cursul judecăţii, în mod nemijlocit, de un judecător independent, în condiţii de contradictorialitate şi publicitate.
Curtea Constituţională a reţinut că legiuitorul a impus o singură condiţie cu privire la incidenţa normei procesual penale, respectiv absenţa unei manifestări exprese de voinţă a părţii interesate sau a persoanei vătămate de a contesta probele administrate în cursul urmăririi penale. Faptul că instanţa de judecată, fără a readministra probele în condiţiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, va ţine seama de ele la judecarea cauzei nu poate fi apreciat ca afectând dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil al inculpatului, întrucât, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege, fiind apreciate de organele judiciare în urma evaluării întregului probatoriu administrat în cauză.
În acest context utilizarea unei probe, aşa cum a fost administrată în faza de urmărire penală, nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii, să o conteste. Prin urmare, nu se poate susţine că prin dispoziţiile de lege criticate este încălcat dreptul la un proces echitabil, câtă vreme acuzatul, deşi a avut posibilitatea, nu a contestat temeinicia acestor probe.
Prin urmare instanţa a respins această excepţiei de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 777/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 292/2017.