Vom beneficia de chirii ANL diminuate!


Chiriile datorate de persoanele cu venituri reduse care beneficiază de locuințe ANL vor fi diminuate și vor fi calculate după noi criterii, raportate la venitul realizat pe membru de familie, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern.

În acest context o noutate legislativă este O.U.G. nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea art. 8 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, publicată în Monitorul Oficial nr. 263/2017.

S-a susţinut că modificarea actului normativ pe calea ordonanţei de urgenţă se justifică prin necesitatea adaptării chiriei locuinţelor pentru tineri la realităţile sociale şi economice din fiecare localitate, prin reducerea cuantumului chiriei raportat la venituri, tipul locuinţei şi rangul localităţii, ţinând cont de necesitatea asigurării accesului la locuire al tuturor cetăţenilor, care reprezintă o precondiţie pentru exercitarea unor drepturi fundamentale de care trebuie să beneficieze orice persoană, prin aspectele şi implicaţiile de ordin social şi economic, soluţionarea problemelor legate de locuire constituind permanent un obiectiv important în Programul de guvernare, pe termen scurt, mediu şi lung.
Ce modificări au fost aduse?

Modificările aduse au scopul să asigure protecția socială persoanelor cu venituri mici, prin limitarea cuantumului chiriei, astfel: maximum 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe țară; maximum 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe țară, dar nu depășește 100% salariul minim brut pe țară garantat în plată; maximum 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie depășește 100% din salariul minim brut pe țară, dar nu mai mult de 5.000 lei.

Se ponderează chiriile cu un coeficient care ține cont de anul de recepție a blocului ANL, care variază între 0,85 pentru imobilele construite până la finalul anului 2004 și urcă la 1 pentru cele ridicate începând cu 2016.

Potrivit ştirilor juridice, de asemenea se diminuează cheltuielile de administrare, întreținere și reparații de la 1,11% din valoarea de înlocuire a construcției la maxim 0,8% din valoarea de înlocuire a construcției; coeficientul specific rangului localității se extinde între 0,6, specific satelor, și 1, pentru București; coeficientul de venit scade la 0,8 pentru chiriașii al căror venit pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie.

În ceea ce priveşte modul de calcul al noilor chirii aşteptăm actualizarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, norme care potrivit ordonanţei ar trebui actualizate în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia.