Măsurile de prevenire şi combatere a infracţiunilor de evaziune fiscală şi a unor infracţiuni aflate în legătură cu acestea sunt reglementate prin Legea nr. 241/2005.
Legea menţionată mai sus prevede infracţiunile care pot fi reţinute în legătură cu evaziunea fiscală iar potrivit acesteia se defineşte şi noţiunea de “operaţiune fictivă” ca fiind disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există.
Potrivit ştirilor juridice, definiţia acestei operaţiuni a constituit motivul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate.
Cum s-a motivat excepţia de neconstituţionalitate?
S-a susţinut că definiţa nu respectă principiul previzibilităţii, fiind lipsite de claritate din perspectiva elementului material al infracţiunii, cu consecinţa imposibilităţii stabilirii cu exactitate a acţiunilor sau inacţiunilor prohibite de legea penală.
Autorii susţin că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele spetei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita.
De asemenea, arată că prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că legiuitorul nu reglementează într-un mod clar şi neechivoc o definiţie a “operaţiunii fictive” şi nici modul în care se poate determina existenţa sau inexistenţa acesteia.
Ce a decis Curtea Constituţională?
Curtea a reţinut în Decizia nr. 675/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 222/2017, că având în vedere principiul generalităţii legilor este dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe, poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile criticate nu definesc într-un mod clar sintagma “operaţiuni fictive“, Curtea observă că, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005, operaţiunea fictivă reprezintă disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există. În cazul infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, elementul material al acesteia constă în evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. În acest context, Curtea apreciază că sintagma “care nu au la bază operaţiuni reale” se referă la acele operaţiuni care nu corespund realităţii faptice sau juridice, iar “operaţiunile fictive” se referă la acele operaţiuni imaginare, care în fapt nu există.
În concluzie, Curtea reţine că sintagma criticată este clar definită de lege, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora, prevederile criticate întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.