Legislaţia prevede şi o serie incompatibilităţi de soluţionare a cauzei atât absolute cât şi relative. Art. 41 C. procedură civilă prevede o incompatibilitate absolută şi anume judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare.

Iar potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 din acelaşi cod, judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece ori atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Însă ne întrebăm care este situaţia judecătorului care soluţionează cererea de reexaminare în procedura de regularizare a cererii?

Reamintim că regularizarea cerererii are loc atunci când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege iar reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii.

Prin Decizia nr. 1621 din 6 octombrie 2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare şi nu anticipează faza probelor, fiind o etapă obligatorie care urmăreşte a impune reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii. Urmărind, aşadar, buna administrare a justiţiei, asigurarea echităţii procesului judiciar şi soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, nu se poate susţine că judecătorul care a realizat procedura regularizării cererii de chemare în judecată în primă instanţă devine incompatibil în soluţionarea căii de atac.

Potrivit ştirilor juridice, realizarea unor proceduri de regularizare a cererii într-un dosar soluţionat de prima instanţă ulterior promovării judecătorului iniţial desemnat să judece cauza în fond nu echivalează cu o antepronunţare. În mod corect s-a reţinut că realizarea unei proceduri de regularizare a cererii într-un dosar soluţionat de prima instanţă sau împrejurarea că judecătorul a făcut iniţial parte din completul de primă instanţă, ulterior fiind înlocuit în urma promovării la instanţa superioară, nu îl face pe judecător incompatibil. Aceasta raportat şi la reglementarea din art. 42 alin. (1) pct. 1 în care se prevede în mod expres faptul că punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5) nu îl face pe judecător incompatibil.

În concluzie, procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată nu se substituie unei cercetări judiciare şi nu anticipează faza probelor prin urmare judecătorul nu devine incompatibil să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.