Procesul penal poate înceta ca urmare a împăcării părţilor. Însă ne întrebăm dacă împăcarea părţilor trebuie să îmbrace o anumită formă.

Potrivit ştirilor juridice legislaţia nu reglementează forma pe care împăcarea trebuie să o îmbrace.

Într-un caz practic s-au stabilit următoarele:

Atâta vreme cât Codul penal nu reglementează forma pe care împăcarea trebuie să o îmbrace, Curtea reţine ca fiind valide încă regulile trasate în această materie prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 27/2006, potrivit cărei încetarea procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanţă numai atunci când aceasta constată nemijlocit acordul de voinţă al inculpatului şi al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiţionat şi definitiv, exprimat în şedinţa de judecată de aceste părţi, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin înscrisuri autentice. Prin aceasta, instanţa supremă a conferit împăcării caracterul de act juridic solemn, care este valabil încheiat doar dacă se respectă forma autentică. 

Curtea a mai reţinut că împăcarea este un act juridic bilateral, la încheierea căruia trebuie să se întâlnească voinţa concordantă a inculpatului şi a părţii vătămate în sensul stingerii litigiului dintre ei, nefiind suficientă doar voinţa părţii vătămate, exprimată, de altfel, în faţa instanţei.

În prezenta speţă, deşi inculpaţii au avut mai multe termene la dispoziţie, inculpatul apelant beneficiind chiar de asistenţă avocaţială din partea unui apărător ales, nici unul dintre ei nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi exprima voinţa în sensul împăcării şi nici nu au depus un înscris autentic în acest sens.

Mai mult, potrivit ştirilor juridice, inculpatul nu a înţeles nici măcar să dea un mandat special vreunei persoane, mandat care, conform dispoziţiilor art. 2.013 alin. 2 din noul Cod civil, trebuie să fie tot autentic. Inculpatul nu a luat nici măcar legătura cu apărătorul său ales, astfel cum rezultă din cele afirmate de doamna avocat M.C. la termenul din 14.04.2014, pentru ca aceasta să aibă posibilitatea să autentifice manifestarea s-a de voinţă în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. 1 lit. c din Legea 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

În aceste condiţii, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de formă ale actului juridic al împăcării, condiţii prevăzute pentru însăşi validitatea actului, curtea nu a dispus încetarea procesului penal pentru acest motiv.
Procedând la analiza aspectelor de fapt şi de drept ale cauzei, în acord cu dispoziţiile art. 417 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, curtea a reţinut următoarele: Stare de fapt a fost în mod just reţinută de instanţă, astfel cum rezultă din ansamblul materialului probatoriu, fiind recunoscută explicit de inculpaţi, într-o primă fază a cercetărilor.

De reţinut!

Împăcarea este un act juridic bilateral, la încheierea căruia trebuie să se întâlnească voinţa concordantă a inculpatului şi a părţii vătămate în sensul stingerii litigiului dintre ei, nefiind suficientă doar voinţa părţii vătămate, exprimată, de altfel, în faţa instanţei. Trebuie să avem în vedere caracterul de act juridic solemn, care este valabil încheiat doar dacă se respectă forma autentică.