Legislaţia prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Însă există cazuri în care răspundem pentru fapta altuia, iar unul dintre ele este răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicţie.

Potrivit legislaţiei, art. 1372 C. civ, cel care în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătoreşti este obligat să supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdicţie răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urme persoane.

Menţionăm că răspunderea subzistă chiar în cazul când făptuitorul, fiind lipsit de discernământ, nu răspunde pentru fapta proprie.

Articolului de mai sus, potrivit ştirilor juridice, i-au fost aduse mai multe obiecţii, iar una dintre ele este o excepţie de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile de lege criticate contravin art. 16 din Constituţie, fiind încălcat principiul egalităţii în drepturi, deoarece, deşi raportul de tutelă a fost constituit sub imperiul Codului familiei din 1953 care prevedea prin art. 118 obligaţia de a accepta numirea ca tutore, sub imperiul Codului civil actual, tutorele va putea fi numit doar după exprimarea prealabilă a consimţământului său.

În condiţiile în care prin art. 1.372 din Codul civil s-a consacrat răspunderea tutorelui pentru fapta celui pus sub interdicţie – a unui tutore care şi-a exprimat consimţământul pentru această numire, cunoscând consecinţele grave la care se expune (aceea de a răspunde faţă de terţi pentru prejudiciile cauzate de cei puşi sub interdicţie), ar fi discriminatoriu în raport cu cei numiţi tutori sub imperiul unei legi care nu prevedea răspunderea pentru fapta celor puşi sub interdicţie, ca textul legal să-i vizeze şi pe aceştia.

S-a considerat că nu pot fi supuşi aceluiaşi tratament juridic tutorii numiţi sub două reglementări juridice atât de diferite, una care stabileşte răspunderea civilă în sarcina lor şi una în care o asemenea răspundere nu ar exista.

Curtea Constituţională a reţinut că odată cu intrarea în vigoare a Codului civil, s-a ivit un conflict de legi în timp referitor la efectele tutelelor instituie înainte de intrarea în vigoare a acestuia, iar art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prevede că răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală) este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârşirii faptei ilicite.

În prezenta cauză excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.372 alin. (1) şi (2) din Codul civil este invocată din perspectiva aplicării legii civile în timp în cazul unei tutele instituite înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, faptul ilicit cauzator de prejudicii fiind săvârşit după intrarea în vigoare a Codului civil.

Autoarea excepţiei este nemulţumită de faptul că instanţa de judecată a aplicat dispoziţiile de lege criticate din Codul civil situaţiei juridice deduse judecăţii, reţinând că numirea pârâtei ca tutore a avut loc la data de 11 octombrie 2010, Legea nr. 287/2009 privind Codul civil a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, iar fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu a fost săvârşită la data de 5 octombrie 2011, instanţa ţinând cont de prevederile art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

În concluzie, Curtea a constatat că aspectele invocate de autoarea excepţiei constituie probleme de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de lege criticate la cauza dedusă judecăţii instanţei de judecată, iar nu veritabile critici de neconstituţionalitate, prin urmare a respins excepţia, soluţie pe care o regăsim în Decizia nr. 773/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 179/2017.