Procedura de confiscare sau de desfiinţare a unui înscris în cazul clasării este prevăzută de legislaţia penală. Astfel, în cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Iar judecătorul de cameră preliminară se pronunţă prin încheiere, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului şi a persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, dacă sunt prezente.
În continuare vom analiza excepţia de neconstituţionalitate care a fost invocată în contradictoriu cu dispoziţiile de mai sus reglementate în art. 549 indice 1 alin. 1) şi 4) C. procedură penală.
Cum s-a motivat excepţia de neconstituţionalitate?
Potrivit ştirilor juridice, se susţine că normele procesual penale criticate îngrădesc accesul liber la justiţie, întrucât stabilesc în favoarea judecătorului de cameră preliminară competenţa de a dispune asupra desfiinţării unor înscrisuri, într-o procedură simplificată, fără o analiză temeinică şi fără o investigaţie efectivă, în ipoteza în care cauza penală s-a finalizat fără trimiterea în judecată, prin clasare sau renunţare la urmărirea penală. Face referire la situaţia de fapt din cauză şi arată că, raportat la contractele şi actele adiţionale încheiate, sintagma folosită – “desfiinţarea” – nu este adecvată, câtă vreme asupra acestora nu planează nici măcar suspiciunea de fals, în ceea ce priveşte aceste înscrisuri fiind vorba despre sancţiuni precum anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea, aşadar sancţiuni cu caracter civil, de natură a fi pronunţate de o instanţă civilă sau de către o instanţă penală în rezolvarea laturii civile a procesului penal.
Totodată se susţine că există un paralelism legislativ între normele procesual penale criticate şi dispoziţiile art. 304 şi art. 308 din Codul de procedură civilă.
Ce părere are Curtea Constituţională?
Prin Decizia nr. 742/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 128/2017, Curtea observă că potrivit art. 308 din Codul de procedură civilă, “În cazul în care, potrivit legii, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de către instanţa civilă, prin orice mijloace de probă“, clasarea sau renunţarea la urmărirea penală fiind ipoteze în care devin incidente dispoziţiile art. 5491 din Codul de procedură penală, aşadar situaţii în care “acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu poate continua“, conform art. 16 şi art. 17 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi care atrag astfel şi incidenţa art. 308 din Codul de procedură civilă, a reţinut că legiuitorul are obligaţia de a respecta normele de tehnică legislativă menite să asigure sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ, această situaţie nefiind constatată ca un viciu de neconstituţionalitate care să afecteze dispoziţiile art. 5491 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală.
Având în vedere aceste aspecte Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate.