Potrivit legislaţiei orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.

Prin raportare la ştirile juridice, interesul  superior al minorului pentru exercitarea exclusivă, de către unul dintre părinți, a autorității părintești, apare atunci când celălalt părinte are  față de minor un comportament care are drept consecință periclitarea dezvoltării fizice, psihice, spirituale, morale sau sociale a copilului și care contravine următoarelor dispoziții legale:

– art. 261 din Codul civil, care reglementează cu valoare de principiu îndatorirea părinților de creștere și educare a copiilor lor minori,  îndatorire care presupune existența unei implicări active, atât spirituale, cât și materiale, a fiecăruia dintre părinți față de copil;
– art. 487 din Codul civil, care stabilește conținutul autorității părintești și conform căruia părinții au dreptul, dar și îndatorirea de a crește copilul îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit însușirilor și nevoilor copilului;
– art. 488 alin. 2) lit. c), d) din Codul civil, care prevede că părinţii sunt obligaţi să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului și să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului;
– art. 499 alin. (1) din Codul civil, care stabilește că obligația de întreținere a copilului aparține, în solidar, și tatălui, și mamei, care trebuie să asigure minorului cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea profesională;
– art. 516 alin. (1) din Codul civil, care statuează la nivel de principiu că între părinți și copiii lor există obligația de întreținere;
– art. 530 din Codul civil, conform căruia, ca regulă, obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională;
– art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în sensul cărora copilul are dreptul la protecţieşiasistenţă în realizarea şi exercitarea deplină a drepturilor sale, iar răspunderea pentru creştereaşi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor – deci, inclusiv tatălui – aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiilefaţă de copil ţinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia;
– art. 31 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, conform căruia: „exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său”;
– art. 44 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care statuează că părinților le revine responsabilitatea de a asigura cele mai bune condiții de viață necesare creșterii și dezvoltării copiilor și sunt obligați să le asigure copiilor condițiile necesare pentru creștere, educare, învățătură și pregătire profesională.

Potrivit practicii judiciare în condițiile în care unul dintre părinți, respectiv mama intimată reclamantă este singura persoană care îi asigură minorei RA, născută la data de 17.07.2011,  fundamentul afectiv și suportul material și moral de care aceasta are nevoie pentru creștere și educare, fiind împiedicată să protejeze interesele copilului de către celălalt părinte, care manifestă neglijență gravă cu privire la acesta, este de necontestat faptul că interesul superior al copilei este în sensul de a beneficia de toate drepturile sale, de a-i fi ocrotite toate interesele și de a beneficia măcar de un părinte care să poată, din punct de vedere legal, să îi confere siguranța și stabilitatea de care are nevoie.