Judecătorii şi procurorii se bucură de mai multe drepturi şi libertăţi. Conform Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor se prevăd mai multe drepturi şi libertăţi de care beneficiază.

Stabilirea drepturilor judecătorilor şi procurorilor se face ţinându-se seama de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, de răspunderea şi complexitatea funcţiei de judecător şi procuror, de interdicţiile şi incompatibiliţile prevăzute de lege pentru aceste funcţii şi urmăreşte garantarea independenţei şi imparţialităţii acestora.

În art. 79 din legea menţionată anterior se prevede că judecătorii şi procurorii au dreptul la concedii de studii de specialitate plătite pentru participarea la cursuri sau alte forme de specializare organizate în ţară sau în străinătate, pentru pregătirea şi susţinerea examenului de capacitate şi de doctorat, precum şi la concedii fără plată, potrivit Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor.
Potrivit ştirilor juridice, aceste menţiuni au fost considerate că sunt contrare Constituţiei iar în acest sens a fost formulată o excepţie de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că textul de lege criticat nesocoteşte competenţa Parlamentului de a reglementa prin lege organică statutul funcţionarilor publici, întrucât permite reglementarea statutului magistraţilor pe perioada concediilor fără plată prin regulament emis de Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv existenţa sau inexistenţa principalelor drepturi, obligaţii şi interdicţii specifice profesiei, încălcându-se astfel principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

Precizează că în Codul muncii – care este o lege organică – există dispoziţii generale cu privire la suspendarea raporturilor de muncă pe perioada concediilor fără plată, iar principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat nu permite reprezentanţilor puterii judecătoreşti să contrazică puterea legiuitoare sub pretextul că specialul derogă de la general.

Curtea Constituţională a reţinut că în cauză nu este incident textul cuprins în Legea fundamentală la art. 73 alin. (3) lit. j), care prevede că statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin lege organică.

Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie, care consacră necesitatea reglementării prin lege organică a regimului general privind raporturile de muncă. În decizia mai sus citată, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că magistraţii îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis, care are la bază un acord de voinţă (un contract nenumit, de drept public) încheiat cu însuşi statul, reprezentat de Preşedintele României şi de Consiliul Superior al Magistraturii. Ulterior numirii, parte în raporturile de muncă ale magistraţilor sunt, în puterea legii, ca exponenţi ai autorităţii judecătoreşti a statului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel şi parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunalele şi parchetele de pe lângă ele. Reglementarea relaţiilor de muncă se realizează prin legile speciale dedicate acestei profesii, în deplină concordanţă cu exigenţele cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie.

Prin urmare, Curtea respinge excepţia de neconstituţionalitate, soluţie regăsită în Decizia nr. 685/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 118/2017.