Problema retrocedării imobilelor preluate în mod  abuziv de către stat constituie în continuare o problemă spinoasă.

Potrivit Legii nr. 165/2013 se stabilesc măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Potrivit art. 33 şi 34 din legea menţionată anterior se prevăd unele termene pentru soluţionarea dosarelor.

Mai mult, potrivit art. 35 din acelaşi act normativ se prevede că în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

Potrivit ştirilor juridice, acest din urmă articol a făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică situaţiilor juridice născute anterior intrării lor în vigoare, în raport de art. 21 din Constituţie care consacră dreptul de acces liber la justiţie. Autorii excepţiei arată că solicită să se constate că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor tergiversează soluţionarea dosarului administrativ de despăgubire, cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea Constituţională a constatat că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii textului de lege criticat în cauza de faţă, prin prisma unor critici identice cu cele formulate de autorii prezentei excepţii.

Aceasta a statuat că stabilirea prin art. 33 din Legea nr. 165/2013 a unor noi termene în care entităţile învestite trebuie să soluţioneze notificările, de la expirarea cărora persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti, se înscrie în raţiunea pentru care legea însăşi a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficienţă procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist. Se asigură, în acelaşi timp, şi certitudinea finalizării acestuia, inclusiv prin reglementarea legală expresă a posibilităţii persoanei care se consideră îndreptăţită de a acţiona împotriva refuzului nejustificat al entităţii de a răspunde la notificare, Legea nr. 165/2013 instituind, prin art. 35 alin. (2), ceea ce în vechiul cadru procesual era recunoscut doar pe calea unei decizii pronunţate ca urmare a soluţionării unui recurs în interesul legi.

Curtea a mai mai observat că textul de lege criticat conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanţei pentru ca aceasta să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi să soluţioneze, de fapt, notificarea lăsată în nelucrare de entitatea învestită de lege. Acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33, termene pe care Legea nr. 165/2013 le acordă entităţilor învestite pentru soluţionarea notificărilor.

Potrivit ştirilor juridice, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, Curtea apreciază că soluţiile şi considerentele mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

În concluzie, nu poate decât să respingă, că neîntemeiată, excepţia prin Decizia nr. 786/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 115/2017.