O persoană condamnată poate fi reabilitată. Instituţia reabilitării îşi găseşte reglementarea în art. 165-171 C. penal. Conform legislaţiei avem reabilitare de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune. Sau reabilitare judecătoarească, la cerere care poate fi acordată de instanţă după împlinirea termenelor prevăzute de lege.
Problema care s-a iscat este de la ce dată se socotesc termenele prevăzute mai sus. Art. 167 C. penal prevede că termenele prevăzute se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.
Potrivit ştirilor juridice, articolul de mai sus a format obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că sintagma “data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale” nu este definită prin dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură penală, motiv pentru care nu se poate stabili cu exactitate dacă aceasta poate fi considerată ca îndeplinită în momentul liberării condiţionate şi, de asemenea, nu poate fi reţinută, în mod corect, starea de recidivă.
Curtea Constituţională reţine că, într-adevăr, Codul penal şi Codul de procedură penală nu reglementează, în mod distinct, momentul în care ia sfârşit executarea pedepsei penale principale. Interpretând sistematic dispoziţiile legale din cuprinsul Codului penal referitoare la pedepse, Curtea constată că momentul în care pedeapsa penală principală este considerată executată trebuie analizat în funcţie de modul de stingere al acesteia.
Astfel, în cazul executării pedepsei închisorii într-un loc de detenţie, această formă de executare ia sfârşit la data punerii în libertate a condamnatului. Având, în vedere dispoziţiile art. 72 din Codul penal referitoare la computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, în situaţia în care pedeapsa cu închisoarea este egală cu durata măsurilor preventive privative de libertate dispuse în cursul procesului penal, executarea pedepsei principale ia sfârşit la data pronunţării hotărârii de condamnare. În cazul liberării condiţionate a inculpatului, pedeapsa se consideră executată la împlinirea duratei acesteia.
Curtea reţine că dispoziţiile părţii generale a Codului penal oferă o reglementare completă a modului de stingere a pedepselor şi de stabilire a datei la care acestea pot fi considerate executate, în vederea aplicării dispoziţiilor legale ce reglementează instituţii precum concursul de infracţiuni, recidiva şi reabilitarea. Prin urmare, orice persoană condamnată care apelează la servicii de consultanţă juridică are posibilitatea de a stabili cu exactitate aspecte precum faptul că se află în stare de recidivă, momentul în care începe să curgă termenul de reabilitare şi momentul împlinirii acestui termen, invocate de autorul excepţiei.
Curtea concluzionează că prevederile art. 167 alin. (1) din Codul penal nu contravin dispoziţiilor constituţionale, prin urmare a respins excepţia prin Decizia nr. 730/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 106/2017.