Revizuirea este o cale extraordinară de atac care poate fi formulată în cazurile strict prevăzute de lege. Legislaţia, concret art. 452 C. procedură penală, prevede că hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. Iar când o hotărâre priveşte mai multe infracţiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori.

Aceste dispoziţii au fost considerate neconstituţionale potrivit ştirilor juridice.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 452 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit formularea cererii de revizuire împotriva unor încheieri de cameră preliminară. Arată că termenul de “hotărâre” cuprinde toate hotărârile date de instanţa penală, deci şi încheierile pronunţate de instanţă în cameră preliminară, acestea din urmă fiind de asemenea “hotărâri”, întrucât sunt definitive, prin urmare întrunesc condiţiile de hotărâre definitivă. Susţine că prevederile art. 452 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi dispoziţiile constituţionale ale art. 21 şi sunt în contradicţie cu o serie de articole din Codul penal şi Codul de procedură penală privind protecţia drepturilor fundamentale, acestea din urmă nefiind precizate de către autoare.

Curtea Constituţională a reţinut că autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că pot fi supuse revizuirii doar hotărârile judecătoreşti definitive, prin care a fost soluţionat fondul cauzei, iar nu şi încheierile prin care s-a dispus cu privire la măsuri preventive privative de libertate – în prezenta cauză încheierile atacate sunt pronunţate de judecătorul de cameră preliminară.

Curtea reaminteşte că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanţă – sentinţe – sau la instanţa de apel – decizii. Totodată, cât priveşte hotărârile pronunţate anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, acestea puteau rămâne definitive şi la instanţa de recurs (decizii). Curtea a reţinut că în acelaşi sens reglementau şi normele procesual penale anterioare, respectiv art. 393 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, care stabilea că pot fi supuse revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

Revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal.

Mai mult împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Prin urmare excepţie de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă, soluţie regăsită în Decizia nr. 722/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 59/2017.