Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deţinute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente.
Potrivit legislaţiei, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel unde îşi are domiciliul sau sediul debitorul ori terţul poprit.
Astfel, din momentul comunicării adresei de înfiinţare a popririi către terţul poprit sunt indisponibilizate toate sumele şi bunurile poprite. De la indisponibilizare şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terţul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel.
Mai mult, art. 787 alin. 5) C. procedură civilă, prevede unele obligaţii în sarcina terţului poprit, printre care reamintim că terţul poprit nu va putea face contestaţie împotriva popririi, el îşi va formula apărările în instanţa de validare.
Tocmai datorită acestui fapt, că nu poate face contestaţie, a fost formulată o excepţie de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, faţă de textul de lege criticat, terţul poprit nu poate formula contestaţie la executare, deşi art. 712 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că “împotriva executărilor silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare”. Ca urmare, sunt încălcate drepturile terţului poprit, deoarece acesta nu se poate adresa instanţei de judecată, atât timp cât, chiar dacă are interes în promovarea unei contestaţii la executare, textul de lege îi interzice, singurele apărări putând să le invoce în cadrul unei cereri de validare a popririi.
Curtea Constituţională examinând reglementarea de ansamblu a instituţiei popririi reţine că norma criticată reprezintă o modalitate de exercitare a accesului la justiţie a terţului poprit. Accesul la justiţie şi dreptul la apărare al acestui participant la procedura popririi sunt reglementate în concordanţă cu specificul celor două etape ale procedurii menţionate, înfiinţarea popririi şi validarea sa, respectiv cu raporturile juridice ce se nasc între părţi şi obligaţiile fiecăreia, corespunzător acestor etape. Curtea observă şi faptul că, faţă de reglementarea anterioară a aceleiaşi proceduri, termenul de formulare a cererii de validare a popririi este mai scurt (1 lună faţă de 3 luni), ceea ce semnifică intenţia legiuitorului de a creşte celeritatea acestei modalităţi de realizare a creanţelor, cu consecinţa configurării corespunzătoare a întregii proceduri a popririi.
Astfel fiind, lipsa posibilităţii terţului poprit de a formula contestaţie la executare nu constituie o limitare a liberului acces la justiţie, câtă vreme terţul poprit nu poate fi obligat la plata sumelor poprite decât în baza hotărârii de validare a popririi, iar această hotărâre se pronunţă cu citarea sa, cadru în care are deplina libertate de a formula orice apărare va considera necesară. Mai mult, împotriva hotărârii de validare terţul poprit poate formula apel, în condiţiile legii. Rezultă aşadar că dispoziţiile criticate, coroborate cu cele care configurează regimul juridic al instituţiei validării popririi, instituie mecanisme procedurale menite să dea deplină eficienţă normelor constituţionale care consacră liberul acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, în accepţiunea statuată de Curte în jurisprudenţa sa constantă, fără a ridica problema unei încălcări ori restrângeri a acestor drepturi.
Prin urmare, Curtea a respins excepţia, soluţie regăsită în Decizia nr. 628/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 41/2017.