În cazul executării silite cu ocazia aplicării sechestrului, executorul judecătoresc este obligat să identifice şi să evalueze bunurile sechestrate, în afară de cazurile în care aceasta nu este cu putinţă. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulaţie, raportată la preţurile medii de piaţă din localitatea respectivă.

În ceeea ce priveşte licitaţia, vânzarea se va face în mod public de către executorul judecătoresc, care va oferi bunurile spre vânzare prin 3 strigări succesive. Însă dacă nu se oferă nici preţul minim licitaţia se va amâna la un alt termen, pentru care se vor îndeplini din nou formalităţile de publicitate. La acest termen, care nu poate fi mai lung de 20 de zile de la data primei licitaţii, licitaţia va începe de la 50% din preţul iniţial prevăzut în publicaţii sau anunţuri. Dacă nu se va obţine nici acest preţ, bunurile vor fi vândute, la acelaşi termen, la cel mai mare preţ oferit, chiar şi atunci când la licitaţie s-a prezentat un singur ofertant.

Tocmai aceste din urmă dispoziţii, prevăzute în art. 768 alin. 9 C. procedură civilă, au făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.

Potrivit ştirilor juridice, în motivarea excepţiei s-a susţinut că sintagma “Dacă nu se va obţine nici acest preţ, bunurile vor fi vândute, la acelaşi termen, la cel mai mare preţ oferit, chiar şi atunci când la licitaţie s-a prezentat un singur ofertant” cuprinsă în dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă este neconstituţională prin oferirea posibilităţii unui singur ofertant de a putea adjudeca bunul la preţul cel mai mare oferit, chiar şi sub preţul de pornire a licitaţiei. Astfel se încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât debitorul proprietar al bunurilor vândute la licitaţie este discriminat faţă de creditorul care beneficiază de o poziţie privilegiată.

Curtea Constituţională observă că legiuitorul a reglementat în Codul de procedură civilă în mod detaliat şi gradual procedura urmăririi mobiliare, ca formă a executării silite, având drept scop realizarea creanţei creditorului prin vânzarea bunurilor mobile ale debitorului. În cazul în care valorificarea bunurilor mobile nu se poate realiza prin intermediul vânzării amiabile sau directe, Codul de procedură civilă prevede că executorul judecătoresc va proceda la vânzarea prin licitaţie publică a bunurilor sechestrate.

Referitor la susţinerea potrivit căreia se creează o inegalitate între proprietarii de bunuri mobile şi proprietarii de bunuri imobile, Curtea reţine că debitorii, proprietari ai bunurilor mobile, nu se află în aceeaşi situaţie cu debitorii, proprietari ai bunurilor imobile. Pentru aceştia din urmă legiuitorul, în virtutea mandatului său constituţional conferit de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, a reglementat distinct urmărirea imobiliară, având în vedere natura bunului supus procedurii de executare silită.

În ceea ce priveşte susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la faptul că de multe ori bunurile mobile vândute la licitaţie pot fi mai valoroase decât unele imobile, debitorul fiind prejudiciat prin posibilitatea ca un singur participant la licitaţie să ofere preţul pe care îl consideră de cuviinţă, chiar sub preţul de pornire a licitaţiei, Curtea observă că, în anumite situaţii, pentru anumite categorii de bunuri cu o valoare însemnată, cum ar fi titlurile de valoare sau obiecte din metale preţioase, pietre preţioase, obiecte de artă, colecţii de valoare, obiecte de muzeu, care au un regim special de circulaţie, Codul de procedură civilă, prin art. 757, prevede că acestea se vor valorifica prin entităţi autorizate sau, după caz, prin organele şi în condiţiile prevăzute de lege.

În concluzie, nu este foarte greu să ne dăm seama că această excepţie a fost respinsă prin Decizia nr. 604/2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 38/2017.