Salariul minim s-a majorat la 1.450 de lei, iar punctul pe pensie a crescut cu 9%. Efortul bugetar prin Ordonanţa de Urgență adoptată vineri de Guvern este de 5,1 miliarde de lei pentru anul 2017. Se aşteaptă venituri suplimentare de 377 de milioane de lei prin intrarea în vigoare a măsurilor, însă cheltuielile bugetare vor creşte cu 5,5 miliarde de lei. În textul OUG nu se fac precizări pentru anii viitori.
Guvernul a mai decis creșterea cu 20% a salariilor din administrația locală și majorarea cu 50% a salariilor actorilor. Studenții vor beneficia de gratuitate la transportul pe tren, iar bursele de studiu cresc la 201 lei, pe lună.
Majorarea salariului minim la 1.450 lei se va face începând cu data de 1 februarie 2017, pentru un program complet de lucru de 166 de ore în medie pe lună, reprezentând 8,735 lei/ oră. Astfel, valoarea salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată crește cu 16% față de sfârșitul anului 2016.
Astfel la un salariu minim brut pe economie de 1.450 de lei, patronul urmează să suporte, cu tot cu contribuțiile sociale de pe partea angajatorului, 1.783 de lei (față de 1.538 de lei în prezent), iar salariatul urmează să primească o leafă netă de 1.065 de lei (față de 925 de lei în prezent), luând în calcul actualul nivel al contribuțiilor.
Însă nimeni nu spune de unde se vor suporta aceste cheltuieli afirmându-se că sunt fonduri suficiente pentru toate măsurile. Asta nu face decât să ne întrebăm oare de ce nu a luat şi fostul Guvern aceste măsuri, poate pentru a nu crea un dezechilibru în economia ţării? Rămâne să vedem ce se va întâmpla în continuare.