Organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc îşi găsesc reglementarea în O.U.G. nr. 77/2009. Conform art. 10 alin. 7) din acest act normativ “Furnizorii de orice tip de servicii în domeniul jocurilor de noroc, precum şi procesatorii de plăţi sunt obligaţi să respecte deciziile Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. Furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice – furnizorii de servicii internet, de servicii de telefonie fixă sau mobilă, furnizorii de servicii radio sau TV şi de servicii prin cablu -, astfel cum sunt definiţi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să respecte deciziile Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. referitoare la restricţionarea accesului către site-urile de jocuri de noroc neautorizate în România, precum şi cele referitoare la reclama şi publicitatea acelor jocuri de noroc organizate de către un operator de jocuri de noroc nelicenţiat în România”.
Potrivit ştirilor juridice, teza a doua a articolul menţionat mai sus, i s-a adus o excepţie de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că reglementarea impune obligaţia de restricţionare a accesului la o pagină de internet pentru toţi utilizatorii de internet, ceea ce echivalează cu blocarea accesului erga omnes la conţinutul de pe pagina respectivă. Chiar dacă pagina respectivă continuă să existe, conţinutul său nu mai poate fi accesat, utilizatorii de internet fiind împiedicaţi, de către furnizori, să îl acceseze. Art. 10 alin. (2) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale este încălcat întrucât măsura dispusă prin reglementarea criticată nu este necesară într-o societate democratică.
Mai mult autoarea arată că site-urile restricţionate de la accesul tuturor utilizatorilor de internet sunt stabilite de către o autoritate administrativă (Oficiul Naţional pentru Jocurile de Noroc), fără niciun control judecătoresc, limitarea dreptului la liberă exprimare nefiind însoţită de garanţii suficiente pentru protejarea acestuia. În sfârşit, se mai arată că măsura de blocare a accesului la site-uri este total ineficientă, deoarece există o multitudine de modalităţi alternative prin care utilizatorul sau deţinătorul unui site poate evita cenzura de acest tip (prin furnizorul de servicii de comunicaţii electronice), ceea ce subliniază caracterul “complet disproporţionat al măsurii în cauză”.
Curtea Constituţională cu referire la criticile de neconstituţionalitate formulate în concluziile orale de către autoare, prin administratorul său, Curtea reţine că, ulterior sesizării, nu poate fi schimbat cadrul procesual definit prin încheierea de sesizare şi motivarea scrisă a excepţiei. În şedinţa publică autoarea a invocat standarde de referinţă şi critici de neconstituţionalitate noi, motiv pentru care Curtea nu le-a avut în vedere la soluţionarea excepţiei. În acest sens, prin Decizia nr. 116 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 17 mai 2016, Curtea a reţinut următoarele: “cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate rezultă din încheierea de sesizare şi din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în faţa Curţii Constituţionale cu elemente ce nu au fost puse în discuţia părţilor în faţa instanţei judecătoreşti.
Din aceste motive, a respins excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 590/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 1050/2016.