Condiţiile din închisorile româneşti au constituit de foarte multe ori motiv de condamnare a României la CEDO. De fapt au curs pe bandă rulantă aceste condamnări împotriva României, art. 3 CEDO fiind unul dintre articolele cele mai invocate de persoanele nedrepţăţite.

Una dintre cele mai recente cauze este Cauza Kanalas împotriva României unde Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât, cu majoritate, că a fost încălcat art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) precum și art. 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenție.

Cauza privește condițiile de detenție din închisorile din Oradea și Rahova, precum și respingerea de către administrația penitenciarului a cererii reclamantului de a participa la înmormântarea mamei. 

În ceea ce priveste art. 8,  Curtea a reținut că, în 2014, reclamantul a cerut permisiunea să părărăsească închisoarea, astfel încât să poată participa la înmormântarea mamei sale, dar cererea a fost respinsă pe motiv că pedepasa rămasă de executat era mult prea mare și că fusese deja recompensat în aceeași lună.

Potrivit ştirilor juridice, cu privire la faptul dacă ingerința a fost necesară într-o societate democratică, Curtea a recunoscut anterior scopul legitim al unei politici de reabilitare socială treptată a deținuților. Curtea a constatat că măsurile de eliberare temporară ar putea contribui la reabilitarea socială a deținuților, chiar și în cazul în care aceștia au fost condamnați pentru crime violente. În plus, în cauzele care privesc problema eliberării din penitenciar din motive familiale, Curtea nu a acordat o importanță primordială infracțiunii pentru care reclamanții au fost condamnați.

Este adevărat că reclamantul fusese deja recompensat cu numeroase ocazii pentru comportamentul său și a observat că, în conformitate cu procedura internă stabilită de către ANP, principiul limitării recompenselor la una pe lună nu se aplica în cazul permisiunii de eliberare din penitenciar pentru a participa la funeraliile unui membru al familiei. În conformitate cu legislația, faptul că reclamantul tocmai fusese recompensat nu ar fi trebuit să fie luat în considerare împotriva sa.

Potrivit ştirilor juridice, Curtea a observat că administrația penitenciarului nu a examinat posibilitatea de a-i oferi reclamantului o escortă la locul de înmormântare. Curtea a ajuns la concluzia că autoritățile naționale nu au pus în balanță diferitele interese aflate în joc, și anume dreptul reclamantului la respectarea vieții sale de familie, pe de o parte, și siguranța publică si prevenirea criminalității, pe de altă parte.

Curtea a reiterat faptul că dreptul de a părăsi închisoarea nu este garantat ca atare de Convenție și că revine autorităților naționale să examineze fondul fiecărei solicitări. În împrejurările cauzei, Curtea a considerat că motivele invocate de autoritățile naționale atunci când au refuzat să acorde reclamantului permisiunea de a participa la înmormântarea mamei nu sunt suficiente pentru a demonstra că ingerința a în cauză a fost „necesară într-o societate democratică” . Prin urmare având în vedere cele menţionate mai sus a fost încălcat art. 8 din Convenție.