Timpul de muncă şi efectuarea gărzilor a celor care lucrează în unităţile este supus Regulamentului prevăzut în Ordinul nr. 870/2004, publicat în Monitorul Oficial nr. 671/2004. Recent acestui act normativ i-au fost aduse mai multe modificări prin Ordinul nr. 1375/2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 870/2004, publicat în Monitorul Oficial nr. 988/2016.
Care sunt modificările aduse?
Este redefinit timpul de lucru ca fiind orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil sau ale legislaţiei în vigoare.
Activitatea prestată peste programul normal de lucru va constitui muncă suplimentară şi se recuperează potrivit prevederilor legale în vigoare. Iar pentru medici, depăşirea duratei zilnice a timpului de muncă reprezintă activitate prestată în cadrul duratei lunare a timpului normal de lucru.
Se prevăd numărul de ore pe săptămână aferent timpului normal de muncă. Astfel timpul normal de muncă aferent contractului individual de muncă de bază al medicilor încadraţi în unităţi publice din sectorul sanitar este de 7 ore în medie pe zi, respectiv de 35 de ore în medie pe săptămână. Iar în funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate, se poate opta şi pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 35, respectiv 30 de ore pe săptămână.
Persoanele care ocupă funcţii de conducere în cadrul unităţilor sanitare au program de 8 ore zilnic, nu 7 ore zilnic cum era până acum. Acest program îl vor avea directorul general, directorul general adjunct, directorul , directorul adjunct, directorul executiv, director executiv adjunct, manager, manager general, precum şi funcţiile specifice comitetului director din cadrul unităţilor sanitare cu paturi, al serviciilor de ambulanţă judeţene şi al Serviciului de ambulanţă Bucureşti – Ilfov.
Atenţie!!! După activitatea continuă aferentă activităţii curente şi activităţii într-o linie de gardă, medicul beneficiază de o perioadă de repaus de 24 de ore, la fel se procedează şi atunci când garda este efectuată într-o zi de repaus sau de sărbătoare legală. Cu menţiunea că această prevedere nu se aplică în cazul spitalelor cu un număr insuficient de medici, pe specialităţi, care ar face imposibilă organizarea activităţii în condiţii corespunzătoare, în cursul dimineţii. Şeful fiecărei structuri medicale are obligaţia de a stabili modul concret de organizare a activităţii, acordarea perioadei de repaus de 24 de ore, precum şi completarea orelor aferente normei legale de muncă.
Încă o modificare importantă orele de gardă vor constitui vechime în muncă şi în specialitate. Până acum aceste nu erau considerate vechime nici în muncă nici în specialitate. Acest lucru este unul firesc astfel s-a eliminat o nedreptate.
Considerăm că au intervenit modificări pozitive care vin în sprijinul celor care lucrează în mediul spitalicesc şi efectuau gărzi, de fapt s-au eliminat unele prevederi care nu erau în concordanţă cu prevederile legale.