Persoanelor private de libertate nu li se pot îngrădi drepturile garantate prin Constituţie. În acest sens în Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal se prevede un întreg capitol, Capitolul V, dedicat drepturilor persoanelor condamnate.
Potrivit ştirilor juridice, unul dintre drepturi este dreptul la încheierea căsătoriei, prevăzut în art. 75 care prevede că “Persoanele condamnate au dreptul la încheierea căsătoriei în penitenciar, în condiţiile legii. Consimţământul viitorilor soţi este luat de către ofiţerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, din cadrul primăriei în a cărei rază administrativ – teritorială se găseşte penitenciarul”.
De asemenea se prevede în alin. 6 al aceluiaşi articol faptul că “Persoanele condamnate care execută pedeapsa privativă de libertate în regim semideschis sau deschis pot încheia căsătoria în localitatea în care domiciliază sau în localitatea în a cărei rază teritorială este situat penitenciarul, cu acordul directorului penitenciarului, şi pot primi, în acest scop, o permisiune de ieşire din penitenciar de până la 5 zile. Consimţământul viitorilor soţi este luat de către ofiţerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, din cadrul primăriei localităţii în care se încheie căsătoria”.
Acest alineat s-a considerat a fi neconstituţional fiind sesizată Curtea constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate în acest sens.
În motivarea excepţiei se susţine că prevederile criticate restrâng, în mod nejustificat şi disproporţionat, dreptul la viaţa intimă, familială şi privată. Autorul excepţiei susţine că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 26 – “Viaţa intimă, familială şi privată” şi art. 53 – “Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi“, precum şi prevederilor art. 8 – “Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie“, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Curtea Constituţională constată că motivarea excepţiei cuprinde afirmaţii generale referitoare la necesitatea respectării dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, fără a fi evidenţiate aspecte de natură să circumscrie în mod rezonabil critica de neconstituţionalitate şi fără să se contureze argumente care să facă posibilă compararea reală a textelor de lege criticate cu textele de referinţă invocate.
Aceasta reaminteşte că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi»“.
Potrivit ştirilor juridice, o excepţie trebuie să cuprindă trei elemente, inerente şi intrinseci oricărei excepţii de neconstituţionalitate, şi anume: textul de lege contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, adică motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. Curtea a observat că “dacă primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Mai mult decât atât, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele trei elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, soluţia pronunţată de Curte va fi de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor.
În concluzie Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate de faţă prin Decizia nr. 650/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 985/2016.