Însă acest drept nu poate obstrucţiona accesul autorităţilor la datele cu caracter personal. Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice prevede în art. 12 indice 1 faptul că la solicitarea instanţelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice pun la dispoziţia acestora, de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului şi datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protecţia datelor cu caracter personal.

Se prevede obligaţia furnizorilor de a şterge acceste date în termen de trei ani, însă în cazul în care datele au fost solicitate de organele abilitate acestea nu pot fi şterse atât timp cât subzistă motivele care au stat la baza solicitării, dar nu mai mult de 5 ani de la data solicitării sau, după caz, până la pronunţarea unei hotărâri definitive a instanţei de judecată.

Potrivit ştirilor juridice, aceste dispoziţii s-au considerat a fi contrare constituţiei, invocându-se în acest sens o excepţie de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se consideră că legea nu oferă garanţiile necesare protecţiei dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, a secretului corespondenţei şi a libertăţii de exprimare ale persoanelor ale căror date stocate sunt accesate.

Se arată că modificarea adusă Legii privind prelucrării datelor cu caracter personal prin Legea nr. 235/2015 dă posibilitatea organelor judiciare de accesare şi utilizare a datelor de trafic, datelor de identificare şi datelor de localizare, date prelucrate de către furnizori pentru facturare, plăţi pentru interconectare ori în alte situaţii comerciale, care intră în sfera noţiunii de viaţă privată şi sunt de natură a prejudicia manifestarea liberă a dreptului de comunicare sau la exprimare, fără instituirea unor garanţii suplimentare care să justifice ingerinţa în exercitarea drepturilor prevăzute de Constituţie. Astfel, deşi se prevede obligaţia obţinerii unei autorizări prealabile a judecătorului stabilit potrivit legii pentru furnizarea datelor, dispoziţiile actului normativ nu prevăd condiţiile ce trebuie analizate, situaţiile în care poate fi autorizată o asemenea măsură, devenind astfel un control pur formal, care nu este de natură a oferi o garanţie efectivă.

Curtea Constituţională a constatat că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei prin urmare aceasta este inadmisibilă. Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia “Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“, Curtea aminteşte condiţiile desprinse în jurisprudenţa sa din interpretarea acestui text legal. Astfel, existenţa legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune întrunirea, cumulativă, a următoarelor condiţii: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate. Condiţii care nu sunt întrunite în prezenta cauză.

Curţii Constituţionale nu îi rămâne decât să respingă ca inadmisibilă excepţia, prin Decizia nr. 621/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 973/2016.