Potrivit celor mai multe voci din piață, 2013 va fi un an fără creșteri salariale. Un an, așa cum s-a tot spus, al stagnării.
Există meserii pentru care salariile s-au dublat din 2008 și până acum. La polul opus, angajați care altădată se lăudau cu venituri mult peste medie au ajuns să câștige la limita supraviețuirii.
În cea de-a doua categorie intră, pe de o parte, salariații a căror soartă profesională a depins exclusiv de sectoarele de activitate – atunci când s-au prăbușit acestea, s-au prăbușit și veniturile lor. Intră aici agenții de vânzări din domeniul auto și toți angajații din imobiliare.
Pe un alt eşantion urmează persoanele bine pregătite, obișnuite să lucreze pe proiect, mai rar cu contract nedeterminat de muncă și salariu fix, dar care depindeau, direct sau indirect, de industriile afectate de criză. Ne referim aici la arhitecți și la managerii de proiect din construcții, specialiști care altădată își permiteau să refuze joburi din lipsă de timp sau de compatibilitate cu finanțatorul, iar acum se mulțumesc cu orice proiect apărut pe o piață tot mai adâncită în recesiune.