Noutăți privind rambursarea TVA către persoana stabilită într-un stat membru UE


rambursare-tva
Regula este că, oricărei persoane impozabile care nu este stabilită în România, ci într-un stat membru UE, i se poate rambursa TVA pentru importurile și achizițiile de bunuri și servicii efectuate în România.

România va rambursa TVA dacă persoana impozabilă, pe parcursul perioadei de rambursare nu a avut la noi în țară sediul activității sale sau un sediu fix de la care să fi efectuat operațiuni economice, nu este înregistrată în scopuri de TVA și nu  a livrat bunuri, nu  a prestat servicii ( cu excepția prestării de servicii de transport și servicii auxiliare și livrarea de bunuri și prestarea de servicii către o persoană care are obligația de a plăti TVA).

Legiuitorul a stabilit reguli noi cu privire la depunerea cererii de rambursare, termenul de analizare și soluționare a acesteia, rambursarea efectivă sau rectificarea acesteia prin Ordinul ANAF 2809/2016 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată formulate de către persoanele impozabile nestabilite în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene publicată în Monitorul Oficial 868 din 31 octombrie 2016. Prevederile au intrat în vigoare de la publicare.

Prezentele dispoziții se aplică cererilor de rambursare depuse începând cu 31 octombrie 2016. Pentru cererile depuse anterior acestei date, soluționarea se va face conform dispozițiilor legale în vigoare la momentul depunerii.

Unde se depune cererea de rambursare și ce trebuie să cuprindă?

Persoana impozabilă care nu este stabilită în România va adresa, prin intermediul portalului electronic, cererea de rambursare în format electronic către statul membru unde este stabilită. După ce este primită, ea este trimisă tot prin portalul electronic către administrația fiscală pentru contribuabili nerezidenți din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București.

Știrile juridice prevăd că cererea de rambursare va fi formulată în limba română sau va fi însoțită de traducerea în limba română certificată de traducători autorizați. Cererea va cuprinde obligatoriu numele, adresa și e-mail-ul solicitantului, descrierea activității economice, perioada de rambursare, o declarație că nu a livrat bunuri/nu a prestat servicii în România pe parcursul perioadei de rambursare, codul de înregistrare în scopuri TVA/cod înregistrare fiscală, datele contului bancar.

De reținut că, dacă baza de impozitare de pe o factură sau document de import este de cel puțin echivalentul în lei a 1000 euro sau la facturile pentru combustibil de cel puțin 250 euro, în scopul rambursării TVA, solicitantul va trimite pe e-mail și copii ale acestor facturi/documente de import împreună cu cererea de rambursare.

Pentru fiecare factură în parte/document de import se va preciza numele și adresa furnizorului/prestatorului, codul de înregistrare TVA al acestuia (cu excepția importurilor), data și numărul facturii, baza impozabilă și cuantumul TVA în lei, cuantumul TVA deductibil, partea de TVA deductibilă calculată ca procent și natura bunurilor și a serviciilor achiziționate ( de exemplu, combustibil, cazare, catering, acces la expoziții și târguri, cheltuieli legate de mijloace de transport, costuri cu taxiul sau mijloacele de transport public)

Verificarea și soluționarea cererii de rambursare

Se verifică dacă pe durata perioadei de rambursare, solicitantul a fost înregistrat în scopuri de TVA, sens în care cererea sa va fi respinsă prin referat. Dacă în urma verificărilor, se constată că nu există toate informațiile necesare, compartimentul de specialitate poate cere pe cale electronică alte date fie de la solicitant, fie de la autoritățile competente din statul unde acesta este stabilit.

Dacă cererea de informații suplimentare este trimisă prin mijloace electronice, destinatarul are obligația de a confirma electronic data primirii acestei cereri. Dacă destinatarul nu are mijloace electronice, atunci cererea va fi trimisă pe suport de hârtie prin poștă, cu confirmare de primire, la domiciliul acestuia.

Informațiile suplimentare trebuie să fie  furnizate într-o lună de la data primirii acestei cereri de către persoana în cauză. Dacă există suspiciuni cu privire la unele facturi de achiziții de bunuri sau prestări de servicii, compartimentul de specialitate poate solicita efectuarea unei constatări la fața locului la persoana impozabilă stabilită în România care a emis acea factură.

În urma analizării cererii, se poate decide rambursarea integrală, parțială sau respingerea cererii. Se realizează un referat de analiză în acest sens pe baza căruia se întocmește proiectul deciziei de rambursare a TVA pentru persoanele impozabile nestabilite în România.

Știrile juridice prevăd că, după aprobarea deciziei de rambursare a TVA, se vor compensa eventualele obligații fiscale neachitate la bugetul general consolidat de solicitant și se vor restitui sumele aprobate sau diferențele rămase după compensare.

Decizia este comunicată solicitantului prin poștă sau pe cale electronică. Împotriva acesteia se poate face contestație  în 45 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii.

În cât timp sunt soluționate cererile de rambursare de TVA?

Dacă cererea este completă și nu se solicită informații suplimentare, comunicarea deciziei de aprobare/respingere a cererii de rambursare are loc în 4 luni de la data primirii cererii. Dacă se solicită de către organul fiscal date suplimentare, decizia va fi comunicată în 2 luni de la primirea informațiilor suplimentare sau de la expirarea termenului  de furnizare a acestora, dacă nu a primit răspuns la cererea de informații. În ambele cazuri comunicarea deciziei are loc în nu mai mult de 6 luni de la data primirii cererii de rambursare de la autoritatea statului membru al solicitantului.

Dacă s-au cerut și alte informații suplimentare, comunicarea deciziei se va face în 8 luni de la primirea cererii de rambursare.

Plata sumei aprobate

Dacă cererea se aprobă, suma va fi achitată în 10 zile lucrătoare de la expirarea celor 4 luni, 6 luni sau 8 luni, după caz. Nerespectarea acestui termen de rambursare duce la plata unei dobânzi către solicitant pentru suma rambursată după acest termen. Dobânda se calculează începând din  ziua următoare ultimei zile prevăzute pentru plată până la data la care suma este efectiv achitată. Ratele dobânzilor sunt egale cu rata dobânzii aplicabile rambursărilor de TVA către persoanele impozabile stabilite în România.

Plata se va face în lei într-un cont bancar din România sau la cererea solicitantului în oricare alt stat membru, caz în care plata comisioanelor bancare de transfer va fi reținută din suma care se va achita solicitantului.

Rectificarea cererii de rambursare

Aceasta are loc printr-o cerere a solicitantului care se depune pe parcursul anului care urmează perioadei de rambursare pentru care a cerut rambursarea sau pentru care s-a achitat rambursarea. Rectificarea are loc dacă pro-rata de deducere declarată cu ocazia depunerii solicitării se modifică. Astfel, rectificarea sumei solicitate sau rambursate este o majorare sau reducere a sumei de rambursat.