Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justitiţiei, iar pentru a duce la îndeplinire această sarcină îî revine mai multe atribuţii.

Astfel potrivit art. 44 din Legea nr. 317/2004 republicată în Monitorul Oficial nr. 628/2016, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor.

Împotriva acestor dispoziţii s-au invocat o excepţie de neconstituţionalitate, excepţie pe care o vom analiza pe larg în cele ce urmează.

În motivarea excepţiei s-a invocat că autorul acesteia a solicitat informaţii referitoare la numărul de acţiuni disciplinare promovate ca urmare a unor sesizări formulate de justiţiabili în perioada 2005 – 2013 însă Inspecţia Judiciară a refuzat să îi acorde accesul la informaţiile solicitate. Autorul susţine că Inspecţia Judiciară ar putea “avea la mână” toate instanţele de judecată, şantajând şi recuzând tot ce-i incomodează activitatea, făcând astfel complet iluzoriu accesul la justiţie şi controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, prevăzut de art. 126 alin. (6) din Constituţie”.

Potrivit ştirilor juridice, se susţine că Inspecţia Judiciară “a provocat numeroase şi grave tergiversări, de natură să facă complet iluzoriu accesul la justiţie, constituind totodată şi o activitate defectuoasă în calitate de instituţie publică, cu efectul vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantului”.

Curtea Constituţională reaminteşte faptul că orice excepţie de neconstituţionalitate trebuie să aibă o anumită structură care va cuprinde trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat.

Astfel, în condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Curtea a constatat că în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere, deci, că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele trei elemente menţionate.

Însă în această cauză indicarea celor două temeiuri constituţionale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor. În jurisprudenţa Curţii regăsim Decizia nr. 785/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 646/2011, în care se stabileşte că ” simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate” . Se consideră că în cazul în care s-ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate într-o manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului excepţiei, iar acest lucru echivalează cu un control efectuat din oficiu, control care este inadmisibil.

Din aceste considerente, Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 610/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 881/2016.