Potrivit legislaţiei, în cursul urmăririi penale, procurorul care a luat măsura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanţă, impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după audierea inculpatului.
Aceste dispoziţii sunt reglementate în art. 215 alin. 8) Cod de procedură penală şi au făcut obiectul unui excepţii de neconstituţionalitate. Menţionăm că acest articol este suspendat însă datorită unei decizii pronunţate recent în Monitorul Oficial ne propunem să o analizăm.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21, deoarece nu prevăd că ordonanţa procurorului prin care se respinge o cerere motivată a inculpatului referitoare la modificarea unor obligaţii impuse cu ocazia luării măsurii controlului judiciar poate fi atacată la o instanţă judecătorească.
Curtea Constituţională a reţinut că autorul excepţiei critică lipsa căii de atac împotriva ordonanţei prin care au fost impuse noi obligaţii pentru inculpat, au fost înlocuite sau s-a dispus încetarea celor dispuse iniţial. Curtea observă că noile dispoziţii reglementează tocmai posibilitatea inculpatului de a face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond împotriva ordonanţei procurorului.
Potrivit ştirilor juridice, Curtea a apreciat că autorul excepţiei, în măsura în care se mai află încă sub control judiciar, poate introduce o nouă cerere motivată prin care să solicite procurorului impunerea unor noi obligaţii ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial, iar dacă este nemulţumit de soluţia dispusă de acesta să introducă, potrivit noilor dispoziţii procesual penale, plângere împotriva ordonanţei procurorului la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.
În jurisprudenţa Curţii, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, nuanţând interpretarea sintagmei “în vigoare” din cuprinsul art. 29 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a reţinut că acest control vizează “dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare”, dar ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Ca urmare, Curtea a decis că “sintagma «în vigoare» din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare”.
În concluzie Curtea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală, în forma pe care acestea o aveau înainte de modificarea survenită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, este inadmisibilă, întrucât aceste dispoziţii nu mai sunt “în vigoare” în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în interpretarea dată acestui text de lege prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a Curţii Constituţionale. Astfel aceasta a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 499/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 851/2016.