A fost admisă excepţia de neconstituţionalitate privind hotărârile supuse recursului în casaţie


images-34Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac care urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit legislaţiei, acesta este reglementat în Capitolul V, secţiunea a II-a din C. de procedură penală. Art. 434 C. procedură penală prevede că pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Putem deduce din interpretarea acestui articol că hotărârile care pot face obiectul recursului în casaţie sunt limitate la decizia pronunţată de curţile de apel ca instanţe de apel. Aceste dispoziţii au atras critici, fiind invocată o excepţie de neconstituţionalitate.

Motivarea excepţiei

S-a susţinut că dispoziţiile art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, care limitează recursul în casaţie la deciziile pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel, încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu vizează şi deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca instanţă de apel. Consideră că dispoziţiile de lege criticate creează discriminare între inculpaţi în funcţie de instanţa care soluţionează apelul – curte de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – prin limitarea dreptului celor judecaţi în apel de instanţa supremă de a beneficia de calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

Excepţia a fost admisă de către Curtea Constituţională

Curtea observă însă că, în prezenta cauză, dispoziţiile art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală sunt criticate din perspectiva creării unei discriminări între inculpaţi în funcţie de instanţa care soluţionează calea de atac a apelului – curte de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -, întrucât cei judecaţi în apel de instanţa supremă nu beneficiază de calea extraordinară de atac a recursului în casaţie. Curtea constată că această critică este întemeiată, dispoziţiile art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală aducând atingere principiilor consacrate de art. 16 şi art. 21 din Constituţie privind egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care art. 40 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea apelurilor împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, de curţile militare de apel şi de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, faptul că dispoziţiile de lege criticate exclud posibilitatea atacării cu recurs în casaţie a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca instanţă de apel, decizii prin care s-a soluţionat fondul cauzelor, este de natură să înfrângă egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea dreptului fundamental de acces liber la justiţie, în componenta sa referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Potrivit ştirilor juridice, Curtea constată că dispoziţiile art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, care exclud deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca instanţă de apel – decizii prin care s-a soluţionat fondul cauzelor – de la exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. În cazul în care legea – norma de procedură penală şi/sau norma de drept penal substanţial – este încălcată, trebuie să se asigure atât procurorului, cât şi părţii interesate posibilitatea de a cere şi obţine restabilirea legalităţii prin casarea hotărârii nelegale.

Se consideră că dispoziţiile de lege criticate nu asigură existenţa remediului pentru cazul încălcării legii şi creează un vid de reglementare în ceea ce priveşte desfiinţarea deciziilor nelegale pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca instanţă de apel – decizii prin care s-a soluţionat fondul cauzelor -, lipsind, pe de o parte, procurorul de pârghiile necesare exercitării rolului său specific în cadrul procesului penal, iar, pe de altă parte, părţile de posibilitatea apărării drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime.

Astfel, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţioalitate, prin Decizia nr. 540/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 841/2016. Ca urmare a acestei decizii legiuitorul are la dispoziţie 45 de zile pentru a pune în conformitate legislaţia cu decizia Curţii, în caz contrar acestea vor rămâne fără efect.