În majoritatea țărilor europene colectarea selectivă a deșeurilor este o normalitate. Fiecare știe cum să sorteze deșeurile, existând saci de culori diferite pentru a fi ușor de recunoscut de cei care colectează deșeurile și toată lumea aplică aceste reguli. Cei care nu se supun, plătesc amenzi usturătoare. Pentru că suntem parte a Europei trebuie să învățăm să colectăm selectiv deșeurile fiind încurajați și de cadrul legislativ care ne propune aplicarea sistemului plătești cât arunci!
Modul în care se va realiza acest sistem, planul de gestionare a deșeurilor, acordarea de autorizări și înregistrări și modul de valorificare a deșeurilor fac obiectul OUG 68/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor care a fost publicată în Monitorul Oficial 823 din 18 octombrie 2016. Prevederile sale intră în vigoare în 10 zile de la publicare.
Ce categorii nu vor mai fi considerate deșeuri?
Știrile juridice prevăd că nu vor mai fi considerate deșeuri cele care au trecut printr-o operațiune de valorificare, dacă substanța sau obiectul sunt utilizate în mod curent pentru îndeplinirea unor scopuri specifice, dacă există o piață sau cerere pentru substanța sau obiectul în cauză, dacă acestea din urmă îndeplinesc cerințele tehnice pentru îndeplinirea scopurilor specifice și dacă utilizarea substanței sau obiectului nu va produce efecte nocive asupra mediului.
Noutățile legislative prevăd că vor înceta să aibă calitatea de deșeu: hârtia, sticla, metalele, anvelopele și textilele. Dacă încetează să mai fie considerate deșeuri, nu se mai pune problema valorificării și reciclării lor.
Plătește pentru cât arunci
Sistemul plătește pentru cât arunci este un instrument economic care are ca scop creșterea ratei de reutilizare, reciclare și reducerea calității de deșeuri la depozitare prin stimularea colectării separate a deșeurilor. Se dorește încurajarea colectării selective atât de către persoanele fizice, cât și cele juridice concomitent cu reducerea taxelor aferente. Acest principiu se va aplica acolo unde se poate din punct de vedere tehnic, economic și al protecției mediului și acolo unde nu se amestecă cu alte deșeuri sau materiale cu proprietăți diferite.
Știrile juridice prevăd că operatorii economici care transportă și/sau colectează deșeuri au obligația de a asigura colectarea separată a acestora și de a nu le amesteca în timpul transportului. În plus, operatorii economici care colectează și transportă deșeuri au obligația de a livra și transporta deșeurile doar la instalații autorizate pentru efectuarea operațiunilor de tratare.
Noutățile legislative stabilesc că, producătorii și deținătorii de deșeuri periculoase și operatorii economici autorizați din punct de vedere al protecției mediului să desfășoare activități de colectare, transport, stocare și tratare a deșeurilor periculoase, au obligația de a colecta, transporta și stoca separat diferitele categorii de deșeuri.
Criteriile care stau la baza principiului plătește pentru cât arunci sunt cantitatea de deșeuri generată, tipurile de deșeuri, volumul recipientului și frecvența de preluare a deșeurilor.
În plus, producătorii de deșeuri și autoritățile administrației publice locale au obligația de a atinge până la 31 decembrie 2020 un nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare a deșeurilor cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeuri menajere sau din alte surse, de minimum 50% din masa totală.
Noi obligații pentru operatorii economici
S-a stabilit că Agenția Națională pentru Protecția Mediului ține un registru cu categoriile de operatori economici care nu se supun autorizării. Aceștia sunt: operatorii economici care transportă deșeuri nepericuloase în sistem profesional, comercianții care nu intră fizic în posesia deșeurilor sau brokerii și operatorii economici care fac obiectul derogărilor de la cerințele de autorizare pentru activitățile de valorificare a deșeurilor și pentru eliminarea propriilor deșeuri nepericuloase la locul de producție.
Acești operatori au obligația de a se înscrie în registrul ținut de Agenția Națională pentru Protecția Mediului. Cei care nesocotesc această dispoziție, vor fi amendați cu sume de la 20.000 lei la 40.000 lei. Procedura de înregistrare va fi aprobată în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.
Noi obligații pentru producătorii de deșeuri
Producătorii de deșeuri, întreprinderile care desfășoară activități de tratare a deșeurilor și care sunt obligate să obțină o autorizație de mediu, operatorii economici care sunt autorizați pentru colectarea și transportul deșeurilor periculoase sau care acționează ca și comercianți sau brokeri, au obligația de a ține evidența cronologică a gestiunii deșeurilor pentru fiecare tip de deșeu, a cantității, naturii și originii deșeurilor și destinației, a frecvenței colectării, a mijlocului de transport și metodei de tratare, a operațiunii de valorificare sau eliminare. Această evidență au obligația de a o pune la dispoziția autorităților competente de control, la cererea acestora.
Știrile juridice prevăd că producătorii și deținătorii de deșeuri periculoase au obligația de a deține buletinele de analiză privind deșeurile periculoase și să le transmită, la cerere, autorităților competente pentru protecția mediului. Raportarea datelor privind gestionarea deșeurilor se face până la 31 martie a anului următor celui de raportare, pe suport de hârtie și electronic, către autoritatea teritorială pentru protecția mediului.
Operatorii economici de mai sus au obligația de a păstra evidența gestiunii deșeurilor cel puțin 3 ani, cu excepția operatorilor economici care desfășoară activități de transport care trebuie să păstreze evidența timp de cel puțin 12 luni.
Factura mai mică la salubritate!
Cei care au înțeles că prin colectarea selectivă ajută mediul înconjurător să nu se degradeze, pot primi facturi scăzute la salubritate. Dacă acest fapt, va deveni realitate, rămâne să ne convingem pe …buzunarele noastre!