În ziua de astăzi, majoritatea cetățenilor au ajuns să se gândească doar la propria persoană și eventual la membri familiei, ignorându-se faptul că până la urmă toți dorim același lucru: ”… un nivel de trai decent.” (Art. 47 din Legea fundamentală a țării). Acest fenomen are cauze diverse, unele dintre cauze fiind amplificate de măsurile guvernamentale lipsite de un studiu de fezabilitate!

Încerc să mă rezum la o introducere succintă, și să prezint cât mai clar și nepărtinitor situația dosarelor penale din România precum și a dosarelor clasate pe motiv că nu există învinuit în cauză.

Realitatea bate filmul

Dacă o să consultați rapoartele de activitate anuale ale instituțiilor publice, și mă refer cu precădere la cele provenite de la  Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție pe anul 2012 și 2011, o să constatați în preambul că toate sunt bune și frumoase în sistemul juridic românesc! Însă, vă recomand, să ”aveți puțintică răbdare” și să lecturați în totalitate aceste rapoarte. E de menționat faptul că rapoartele seamănă între ele izbitor de mult, cu o singură diferență: raportul pe 2012, conform unui ordin dat de procurorul general în anul 2009, Laura Codruța Koveși, nu mai conține și numărul  dosarelor cu autori necunoscuți, asta pentru că ele au fost clasate! Nu sunt chiar multe, doar 572.174 de dosare.

De asemenea, veți afla că în anul 2011 (ultimul an cu date integrale), numărul dosarelor penale s-a ridicat la fabuloasa cifră de 1.700.000 din care au fost rezolvate 600.000, asta înseamnă că 1.100.000 de persoane au rămas cu o situaţie juridică incertă.

Dacă ne raportăm la populația adultă a României existentă, 1,7 milioane de dosare penale reprezintă o anomalie. Statistic, s-ar presupune că aproximativ un român din 4 să fie implicat, într-o formă sau alta, într-un dosar penal. Conform raportului, ”numărul mare al dosarelor nu este generat de o rată mai mare a criminalității, ci mai degrabă de probleme legislative sau sesizări ale persoanelor care, în cele mai multe cazuri, sunt fie inutile, fie neîntemeiate.” Totodată, se recunoaște faptul că numărul cauzelor rămase nesoluţionate este foarte mare și reprezintă una din vulnerabilitățile principale ale Ministerului Public.

Informații despre clasare

Clasarea este prevăzută de art. 11 din  Codul de procedura penală, se dispune de procuror prin ordonanță și reprezintă o modalitate de întrerupere a urmăririi penale. Pentru aplicarea acesteia este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții:

• intervenirea oricărui caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzute de lege și 
• inexistența unui învinuit sau inculpat în cauză. 

Inexistența învinuitului, presupune lipsa oricăror date cu privire la persoana care ar fi comis fapta, deci necunoasterea făptuitorului. Când se știe însă că fapta a fost comisă de o persoană, dar aceasta nu a fost încă identificată, nu se poate dispune clasarea cauzei, cercetarea penală urmând a fi continuată până la identificarea făptuitorului.

Se poate dispune clasarea și în cazul în care intervine prescripția răspunderii penale. Trebuie spus că există posibilitatea ca după clasare să se dispună reluarea urmăririi penale, asta dacă se descoperă faptuitorul sau au dispărut motivele care împiedicau desfășurarea urmăririi penale.

Prescripția răspunderii penale

Dacă timp de 15 ani, un caz de crimă rămâne nerezolvat, făptuitorul nu mai este căutat, şi chiar dacă ar fi găsit, acesta nu ar mai fi tras la răspundere pentru fapta sa. Dacă autorul este cunoscut, dar nu este prins, termenul până la care inter­vine prescrierea este de 20 de ani.

Conform art. 122 din Codul penal, răspunderea penală pentru fapta săvârșită se prescrie după 15 ani când, pen­tru infracţiunea comisă, pedeapsa es­te detenţie pe viaţă sau o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 15 ani.

Instituirea prescripţiei ca una dintre cauzele de înlăturare a răspunderii penale constituie o consecinţă firească a înţelegerii infracţiunii ca o faptă antisocială şi a răspunderii penale ca o ripostă publică la infracţiune. Tragerea la răspundere penală pentru comiterea unei fapte periculoase pentru societate este utilă şi necesară numai dacă se produce într-un interval de timp în care pedeapsa aplicată infractorului îşi poate îndeplini funcţiile preventive şi educative pentru care a fost instituită.

În afară de infracţiunile împotriva păcii şi omenirii, exceptate de la prescripţie conform art. 121 din Codul penal, în cazul tuturor celorlalte infracţiuni trecerea unui anumit interval de timp determină ca răspunderea penală să nu mai prezinte nici o utilitate, fapta ca atare şi răul social produs de aceasta fiind şterse din conştiinţa publică pe cale naturală, prin uitare.

Numărul cauzelor cu autori necunoscuți

La sfârşitul anului 2011, în evidenţa parchetelor au rămas nesoluţionate un număr de 572.174 de cauze cu autori necunoscuţi, reprezentând 34,5% din totalul cauzelor de soluţionat, (faţă de 496.542 de cauze rămase nesoluţionate în 2010, reprezentând 32,8% din total).

Prin Ordinul din 01.01.2009, semnat de Laura Codruța Koveși și de fostul ministru de Interne Dan Nica, s-a dispus ca procurorilor și polițiștilor să li se aplice o serie de norme care să le permită ca după un an de la înregistrarea unei cauze penale, în caz că nu se face nimic pentru identificarea autorilor, dosarele să poată fi trecute în “evidențele cu autori necunoscuți până la data împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, și ca aceste dosare să mai fie reluate doar dacă apar indicii/probe noi”. De asemenea, s-a mai dispus ca “după intervenția prescripției, dosarele cu autori necunoscuți să fie clasate și scăzute din evidențele cu autori necunoscuți”.

Banii, vechea dilemă

Problema  subfinanțării Ministerului de Interne conduce la situații absurde când nu sunt efectuate analize ADN asupra unor suspecți din lipsa fondurilor.

Potrivit raportului de activitate al Institutului de Medicină Legală Mina Minovici,  ”fondurile s-au diminuat considerabil în ultimul an din cauza neînțelegerilor apărute între instituția noastră și instanțele judecătoresti, Ministerul Public și Ministerul de Interne privind plata expertizelor, autopsiilor și a altor prestații medico-legale dispuse de organele de urmărire penală sau de instanțele judecătorești.”

Cu titlu de exemplu, am să prezint prețurile impuse de laboratoarele de medicină legală pentru diferite servicii  solicitate de organele de urmarire penală și nu numai:

• Analize ADN (în funcție de ce se solicită și de materialul utilizat, costul unei analize ADN pleacă de la 2.700 de lei și ajunge până la 4.500 de lei.)
• Compararea profilelor ADN în identificare, – 670 lei
• Detecție și cuantificare ADN de natură umană în probele biologice sau pe corpuri delicte – 100 lei
• Autopsia medico-legală – 302 lei
• Autopsia medico-legală a cadavrelor  putrefiate/scheletizate – 390 lei
• Cercetarea și examinarea medico-legală a cadavrelor din teren – 143 lei
• Întocmirea dosarului de identificare al cadavrelor cu  identitate necunoscută – 302 lei
• Supliment de expertiză medico-legală pe material cadaveric – 180 lei

Lista poate continua pe încă vreo 2 pagini, însă ceea ce trebuie spus este că aceste analize sunt absolut necesare pentru identificarea făptuitorilor. Bineînțeles, pentru împărțirea dreptății  în mod echitabil și aflarea adevărului, ar mai fi nevoie de suplimentarea posturilor de procurori de la 2.450 câți sunt la momentul actual până la 2. 900 câți sunt prevăzuți de fapt.

Și pentru că am evocat semnificația aflării adevărului, invit cititorii să medităm la afirmația lui Oscar Wilde, potrivit căruia: ”Adevărul pur și simplu este rareori pur și niciodată simplu!”.