În cadrul simpozionului privind migraţia forţei de muncă, organizat de Robert Bosch Stiftung şi Fundaţia Erste, în colaborare cu Balkan Investigative Reporting Network (BIRN), a fost dezbătută cu precădere tema restricţiilor pentru români pe piaţa muncii din Uniunea Europeană, dar şi interzicerea agenţilor privaţi de mediere să nu mai poată percepe românilor comisioane pentru lucrul în străinătate, punând astfel de acord legislaţia naţională cu cea europeană.
Directorul EURES pentru România, Camelia Mihalcea a declarat că Ministerul Muncii face demersurile necesare în această privinţă.
Legea 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români permite agenţilor privaţi de mediere a forţei de muncă să perceapă comisioane de la persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în comparaţie cu majoritatea statelor membre UE unde este interzisă perceperea oricărei forme de comision de plată de la căutătorul de loc de muncă, respectiv de la şomer. Toate comisioanele sunt în sarcina angajatorului, a celui care vrea această forţă de muncă. ”Această portiţă legislativă’ a fost folosită de unii agenţi privaţi, fiind în defavoarea mulor români care au avut de suferit.
Camelia Mihalcea a precizat că, la Ministerul Muncii, a fost iniţiat un proces de modificare a Legii 156/200 în scopul armonizării acesteia cu prevederile europene.
Europarlamentarul Renate Weber a considerat ca fiind inadmisibil acest fapt care să permită asemenea comportamente.