Legislaţia prevede că împotriva încheierii registratorului – şef prin care s-a solicitat înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic din cartea funciară, cei interesaţi sau notarul public pot formula plângere. Această plângere este de competenţa judecătoriei în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul.

Art. 31 alin. 5 din Legea nr. 7/1996 republicată în Monitorul Oficial nr. 720/2015 prevede că hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată numai cu apel. Această prevedere a fost considerată neconstituţională, invocându-se o excepţie de neconstituţionalitate în acest sens.

Cum s-a motivat excepţia?

S-a susţinut că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece limitează accesul la calea de atac a recursului. Astfel, hotărârile pronunţate în materia plângerilor împotriva încheierilor de carte funciară nu sunt supuse recursului, ci doar apelului, în timp ce în cauzele privind cereri evaluabile în bani a căror valoare depăşeşte 500.000 lei, fără distincţie, legiuitorul a reglementat dreptul la recurs. Or, pentru a respecta dispoziţiile art. 16 şi art. 124 din Constituţie trebuie ca situaţiile similare privind mijloacele de apărare a dreptului de proprietate să beneficieze de un tratament juridic egal. Cu alte cuvinte, atunci când pentru apărarea aceluiaşi drept sunt reglementate două proceduri, indiferent de calea procedurală în care se dispută drepturi, pentru ca legea să fie clară, previzibilă şi să nu încalce dispoziţiile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi, căile de atac împotriva hotărârilor primei instanţe trebuie să fie similare.

Care a fost decizia Curţii Constituţionale?

Trebuie să avem în vedere faptul că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Nici reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un gradde jurisdicţie. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a mai statuat că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea principiul nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Din aceste considerente a respins, ca neîntemeiată, excepţia prin Decizia nr. 546/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 781/2016.

În concluzie, textele de lege criticate sunt norme de procedură care nu instituie privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare, fiind aplicabile în mod egal tuturor destinatarilor lor, astfel încât susţinerile privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi al unicităţii, egalităţii şi imparţialităţii justiţiei nu pot fi reţinute.