Proiect. Regimul juridic al unor locuinţe pentru tineri destinate închirierii!


descarcare-83Recent, un proiect de Hotărâre de Guvern a fost lansată în dezbatere publică. Proiectul are în vedere stabilirea regimului juridic al unor locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, aflate în administrarea consiliilor locale, precum şi a măsurilor necesare în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, referitoare la administrarea şi vânzarea acestora.

Care este situaţia actuală?

În vederea rezolvării problemei locuirii, pentru segmentul de populaţie constituit din tinerii aflaţi la începutul carierei profesionale, cărora sursele de venit nu le permit achiziţia unei locuinţe în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei, se derulează, prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Programul guvernamental pentru construcţia de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.

Pentru ca sprijinirea tinerilor şi familiilor de tineri în vederea accesului la o locuinţă să fie continuă şi susţinută, prin Legea nr. 89/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, care pot fi consultate pe portalele juridice, s-a prevăzut vânzarea locuinţelor, asigurând tinerilor posibilitatea de a-şi cumpăra locuinţele deţinute cu chirie.

Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2010 pentru modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe s-a prevăzut ca locuinţele pentru tineri, destinate închirierii să poată fi cumpărate de chiriaşii acestora după 1 an de închiriere neîntreruptă, faţă de 3 ani cât era prevăzută anterior.

În acest context, pentru toate locuinţele finalizate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 89/2008 şi care sunt înregistrate în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale trebuie asigurat cât mai urgent cadrul normativ necesar vânzării, prin trecerea lor în proprietatea privată a statului, potrivit legii.

Având în vedere că finanţarea Programului de construcţie de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, s-a realizat şi se realizează din surse ale bugetului de stat, inclusiv din credite externe contractate şi garantate de stat s-a prevăzut ca locuinţele să facă obiectul proprietăţii private a statului, astfel încât, la o eventuală vânzare, sumele obţinute să se constituie ca resurse bugetare destinate refinanţării Programului. Sumele obţinute din vânzarea locuinţelor către chiriaşi se prevăd a fi acumulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi utilizate pentru finanţarea unor noi locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.

Pentru a crea condiţii nediscriminatorii în aplicarea strategiei de dezvoltare a Programului de construcţie de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii s-a avut în vedere reintegrarea în acest program a 19.958 de locuinţe construite până la data intrării în vigoare a Legii nr. 89/2008 şi înregistrate ca mijloace fixe care, fiind exclusiv în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale, nu se pot vinde. În realizarea acestui deziderat, respectivele locuinţe rămân în administrarea consiliilor locale din raza administrativ-teritorială în care îşi exercită autoritatea dar, în conformitate cu prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 89/2008, urmează a fi trecute în proprietatea privată a statului, în condiţiile legii organice, şi anume Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare.

Care sunt modificările preconizate?

Prin proiectul de act normativ se aprobă înscrierea în inventarul bunurilor din domeniul public al statului a blocurilor de locuinţe pentru tineri, prevăzute în anexa care face parte integrantă din proiectul de hotărâre a Guvernului, aflate în administrarea consiliilor locale în a căror rază administrativ-teritorială sunt amplasate, trecute, în condițiile legii, în domeniul public al statului.

Potrivit ştirilor juridice, pentru o mai bună identificare a construcţiilor respective, solicitările transmise de Guvern au fost însoţite de date detaliate deţinute de Agenţia Naţionale pentru Locuinţe, date care au fost confirmate sau corectate prin hotărârile consiliilor locale, ca administratori ai locuinţelor pentru tineri desti­nate închirierii şi deţinători ai evidenţei patrimoniului constituit de acestea.

În acest context, dar şi pe fondul competenţelor deliberative şi executive conferite prin lege în virtutea principiului autonomiei locale, autorităţile administraţiei publice locale care au răspuns pozitiv solicitărilor Guvernului, au adoptat hotărâri de trecere a blocurilor de locuinţe pentru tineri din proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale în proprietatea publică a statului, detaliind datele de identificare.

Marți, 4 octombrie 2016, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru stabilirea regimului juridic al unor locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, aflate în administrarea consiliilor locale, precum şi a măsurilor necesare în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, referitoare la administrarea şi vânzarea acestora.