Creanţele cesionate îşi păstrează titlul executoriu sau nu? Este o întrebare la care s-au găsit răspunsuri contrare.
Potrivit ştirilor juridice, printr-o decizie publicată de Judecătorie s-a decis că prin cesiune se pierde caracterul de titlu executoriu al contractului de credit întrucât legiuitorul nu a înteles să confere caracter de titlu executoriu și contractelor de împrumut încheiate cu alte entități juridice decât unități bancare.
Este adevărat că cesiunea de creanță implică transmiterea creanței împreună cu accesoriile și garanțiile sale, dar noțiunea de creanță, de garanții, de accesorii privește materialitatea, substanța dreptului dedus judecății, iar nu atributul executorialității sale, aspect de drept procesual. Este greșit a interpreta că transferul creanței implică și transmiterea valorii sale de titlu executoriu, întrucât caracterul de titlu executoriu al creanței nu este un accesoriu al dreptului cedat, ci un atribut pe care legiuitorul l-a prevăzut expres sau nu pentru un anume contract.
Pentru a decide astfel a reţinut că potrivit Codului de procedură civilă, scopul executării silite este acela de a garanta creditorului realizarea drepturilor recunoscute acestuia prin titlul executoriu. Conform legislaţiei, O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii. Legea recunoaște contractelor de credit încheiate cu instituțiile bancare aptitudinea de a fi titluri executorii, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalități. Scopul legiuitorului a fost acela de a menține stabilitatea sistemului financiar-bancar și de a asigura executarea cu celeritate a obligațiilor asumate prin contractele de credit, în considerarea obiectului principal de activitate al instituțiilor bancare: creditarea. Astfel, contractele de credit iși păstrează caracterul de titluri executorii atâta vreme cât parte în contract este o instituție bancară. De îndată ce contractul de credit este cesionat către o altă entitate juridică decât o Bancă (cel mai frecvent, S.R.L-uri), raportul dintre noul creditor și debitor capătă o altă natură juridică. În acest sens, O.U.G. nr. 99/2006 interzice în mod expres entităților juridice care nu sunt instituții de credit să desfășoare activități cu specific bancar: S.R.L-ul recuperator de credite nu are dreptul de a percepe dobânzi/penalizări/comisioane bancare și nu mai este supus normelor și controalelor B.N.R.
În opinia contrară se reţine că deşi, în aparenţă, această sentinţă deschide multe porţi, putând conduce la o avalanşă de alte sentinţe similare ce ar ajuta debitorii în a invoca nulitatea actelor de executare pornite de către societăţile de recuperare, în realitate, aceasta este o speranţă deşartă. Consideră că modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa.
Această din urmă opinie pare să fie în concordanţă cu opinia ICCJ care a statuat că, consacrarea, prin din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituţie de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei respective.
În consecinţă, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare şi, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune.