O garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil este reprezentată de cazurile de incompatibilitate prevăzute în legislaţie. Conform art. 64 C. procedură penală, unul dintre cazurile de incompatibilitate este reprezentat de cazul în care judecătorul este incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată. Persoana incompatibilă este obligată să declare, după caz, preşedintelui instanţei, procurorului care supraveghează urmărirea penală sau procurorului ierarhic superior că se abţine de a participa la procesul penal, cu arătarea cazului de incompatibilitate şi a temeiurilor de fapt care constituie motivul abţinerii.
Mai mult, conform legislaţiei abţinerea sau recuzarea judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a judecătorului de cameră preliminară se soluţionează de un judecător de la aceeaşi instanţă. Soluţionarea abţinerii sau recuzării se face, în cel mult 24 de ore, în camera de consiliu. Dacă apreciază necesar pentru soluţionarea cererii, judecătorul sau completul de judecată, după caz, poate efectua orice verificări şi poate asculta procurorul, subiecţii procesuali principali, părţile şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se solicită.
Aceste dispoziţii au făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate soluţionată de către Curtea Constituâională prin Decizia 500/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 743/2016.
În motivarea excepţiei se suţine că motivul de incompatibilitate, reglementat în art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, formulat prin sintagma “există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată”, este vag şi ambiguu, astfel încât generează confuzie, afectând principiul încrederii legitime care impune ca legislaţia să fie clară şi predictibilă, unitară şi coerentă. Arată că termenul de “suspiciune rezonabilă” este o inovaţie semantică a noului Cod de procedură penală, nedefinit prin textul de lege şi a cărui recurenţă este relativ mare, fiind ataşat celor mai importante instituţii procesuale. Mai mult soluţionarea cererii de recuzare de către un judecător de la aceeaşi instanţă cu cel a cărui recuzare se cere nu poate fi rezolvată imparţial şi obiectiv de către acesta, ci numai de către judecători de la o instanţă superioară, în caz contrar fiind încălcat dreptul la un proces echitabil. Totodată, susţine că este încălcat dreptul la un proces echitabil şi prin faptul că cererea de recuzare poate fi soluţionată cu excluderea părţilor.
Curtea Constituţională în motivarea excepţiei a observat că actuala reglementare, după modelul art. 51 din vechiul Cod de procedură penală, legiferează două etape de rezolvare a cererii de recuzare. În primul rând, potrivit art. 67 alin. (5) din Codul de procedură penală, cererea de recuzare presupune o etapă de examinare a admisibilităţii în principiu, care se realizează de judecătorul sau de completul de judecată în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare. Urmează, dacă se constată faptul că cererea de recuzare este admisibilă în principiu, ca aceasta să fie trimisă unui alt judecător sau unui alt complet de judecată din cadrul aceleiaşi instanţe, spre soluţionare.
Curtea constată că soluţionarea cererilor de recuzare, potrivit noii reglementări, trebuie însoţită, de asemenea, de dezideratul asigurării celerităţii acestei proceduri, tocmai pentru a nu se impieta asupra soluţionării în ansamblu a cauzei. De altfel, Curtea observă că, potrivit tezei a doua a alin. (5) al art. 68 din Codul de procedură penală, dacă apreciază necesar pentru soluţionarea cererii, judecătorul sau completul de judecată, după caz, poate efectua orice verificări şi poate asculta procurorul, subiecţii procesuali principali, părţile şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se solicită. Curtea reţine că, deşi procedura soluţionării cererii de recuzare este în principiu nepublică, nimic nu împiedică partea care a formulat cerere de recuzare ca, în cazul prezentării la termenul stabilit, să depună concluzii scrise la dosarul cauzei sau chiar să îşi susţină prin avocat cererea.
Curtea nu poate reţine contrarietatea prevederilor art. 68 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură penală în raport cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, prin urmare excepţia a fost respinsă ca neîntemeiată.