Anulare hotărâre de consiliu local. Instanţa competentă material


descarcare-46În condiţiile în care legislaţia specifică dreptului administrativ nu califică o hotărâre de consiliu local, dată în exercitarea atribuţiilor prevăzute de  art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001, ca fiind act administrativ ori, dimpotrivă, act juridic civil, după cum se referă la proprietatea publică sau la proprietatea privată a unităţii administrativ teritoriale, concluzia care se impune este aceea că cea chemată să verifice legalitatea hotărârii respective este doar instanţa de contencios administrativ.

Potrivit ştirilor juridice o acţiune în anularea actului juridic civil impune diferenţierea nulităţilor absolute de cele relative, cu toate implicaţiile vizând calitatea procesuală activă, termenul de prescripţie şi cazurile de nulitate, în vreme ce dreptul administrativ nu operează cu noţiunea de nulitate absolută ori relativă, ci cu noţiunea de legalitate. De asemenea, legalitatea unui act administrativ se analizează şi sub aspectul motivării acestuia, iar uneori o astfel de analiză se întinde şi asupra unor formalităţi anterioare şi/sau ulterioare adoptării ori emiterii actului contestat.

Astfel, prin sentinţa din 12 septembrie 2011 pronunţată de Tribunal, Secţia comercială, s-a respins cererea formulată de reclamantul U.N. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al comunei B. având ca obiect anularea Hotărârii Consiliul Local al comunei B, care prevede încetarea contractului de închiriere, al cărui titular este şi care are ca obiect un spaţiu comercial.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca tribunalul să se pronunţe dacă recurentul a deţinut sau a avut în folosinţă acest spaţiu comercial, conform contractului. Deşi a cerut depunerea la dosar a procesului-verbal de predare-primire, document care este parte integrantă a contractului de închiriere, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la acest aspect, după cum nu a analizat nici împrejurarea dacă consiliul local poate sau nu să dispună rezilierea unui contract în care nu este parte.

Curtea de Apel a admis recursul declarat de reclamantul U.N. împotriva sentinţei pronunţată de Tribunal în contradictoriu cu pârâtul intimat Consiliul Local al comunei B. şi a casat în tot hotărârea atacată, trimiţând cauza spre competentă soluţionare Tribunalului, Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a decide astfel, la termenul de dezbateri în fond, instanţa de control judiciar a ridicat, din oficiu, excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei comerciale a Tribunalului, în raport de obiectul litigiului dedus judecăţii, respectiv anularea unei hotărâri de consiliu local. Este de menţionat că nu numai petitul cererii introductive de instanţă determină o asemenea concluzie, ci şi faptul că, însăşi partea adversă, prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei iniţial învestită de reclamant, a invocat necompetenţa materială a Judecătoriei, cu motivaţia că litigiul este unul de contencios administrativ. Pe de altă parte, atât prin cererea de recurs, cât şi prin concluziile scrise depuse în dosarul de recurs, reclamantul a arătat că obiectul dosarului este „anulare act administrativ” şi că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit ştirilor juridice s-a constatat că este adevărat că, potrivit definiţiei dată prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este acel act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, prin care se nasc, se modifică sau sting raporturi juridice. Însă, tocmai această definiţie legală este cea care confirmă natura de act administrativ a Hotărârii Consiliului Local comunei B. Astfel Hotărârea Consiliului Local comunei B., prin care s-a aprobat rezilierea contractului de închiriere constituie un act emis în regim de putere publică, organul emitent având calitatea de subiect special învestit cu atribuţii de putere publică.

Hotărârea menţionată, fiind un act administrativ, devin incidente dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, care prevăd în mod expres, la art. 1 alin. (1), competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea acţiunilor introduse de către persoana vătămată împotriva actelor administrative emise de autorităţile publice. Prin urmare concluzia care se impune este aceea că cea chemată să verifice legalitatea hotărârii respective este doar instanţa de contencios administrativ.