Verificarea cererii de chemare în judecată reprezintă o obligaţie a completului căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza. Legislaţia prevede că intră în atribuţiile completului căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza să verifice, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege.

Ce se întâmplă în cazul în care cererea nu cuprinde toate dispoziţii prevăzute de lege?

Prin sentinţa civilă nr. xxx pronunţată de Tribunal, secţia civilă, s-a  anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul K.C., reţinându-se în considerente că din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi din precizările ulterioare depuse de reclamant, nu reiese numele şi prenumele persoanei cu care înţelege să se judece şi nici obiectul cererii şi valoarea acestuia. S-a mai reţinut că reclamantul nu a indicat nici temeiul juridic al cererii. În drept, instanţa de fond a aplicat prevederile art.196 alin.1 din Codul de procedură civilă.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul a declarat apel prin care tinde în esenţă la anularea sentinţei atacate şi judecarea cauzei în fond, făcând referire la mai multe dosare penale şi la o serie de cheltuieli de judecată la care a fost obligat şi pe care susţine că nu trebuie să le plătească.

Apelul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente: În urma declinării de competenţă, secţia civilă a procedat direct la fixarea primului termen de judecată. Prin urmare cererea de chemare în judecată nu a urmat etapa verificării şi regularizării prevăzută de art. 200 Cod procedură civilă.
Aşadar măsurile de administrare judiciară dispuse de tribunal în prezentul dosar, au impus necesitatea verificării întregului conţinut al cererii de chemare în judecată, întrucât nu numai lipsa elementelor prevăzute de art. 196 C. procedură civilă atrag nulitatea cererii, ci şi lipsa celorlalte elemente prevăzute de art.194 din Codul de procedură civilă atrag anularea cererii conform art. 200 alin.3 Cod procedură civilă. Prin urmare, reclamantul avea obligaţia sub sancţiunea anulării cererii, de a indica în cuprinsul cererii de chemare în judecată elementele de identificare ale părţilor cu care înţelege să se judece (numele şi prenumele, domiciliul efectiv al acestor persoane).

Prin raportare la ştirile juridice, în condiţiile în care prin sentinţa de declinare a competenţei materiale de soluţionare a cauzei de la secţia penală la secţia civilă a tribunalului, s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 600 din Codul de procedură penală, era necesar ca reclamantul să indice care sunt actele de executare silită contestate, ori dacă se contestă dispoziţii cuprinse în hotărâri civile, pentru a fi posibilă fixarea limitelor judecăţii şi a se verifica dacă prezenta acţiune este o contestaţie la executare de natură a atrage conform art.600 Cod procedură penală, competenţa instanţei civile.

În concluzie, în cazul în care reclamantul nu oferă suficiente elemente de determinare a obiectului cererii de chemare în judecată, conform cerinţelor cuprinse în art. 194 alin.1 lit. c) Cod procedură civilă, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii cererii conform art. 196 Cod procedură civilă.