Din Statutul deputatului şi senatorului a fost eliminat articolul care spune că mandatul unui ales încetează dacă acesta nu contestă raportul de incompatibilitate dat de ANI. Această decizie a fost luată de Comisiile juridice care s-au reunit luni, 11 februarie.
Tudor Chiuariu, preşedintele Comisiei juridice din Senat a declarat că un mandat încredinţat de către popor nu poate înceta printr-un act administrativ, prin trimiterea unei scrisori şi prin expirarea unui termen.
“Un asemenea mandat nu poate înceta de drept şi asta era marea problemă a textului pus în discuţie. Vă reamintesc că la comisia juridică noi dăm un aviz de constituţionalitate. Acest text contravine mai multor principii constituţionale: principiul separaţiei puuterilor în stat, principiul controlului Legislativului asupra Executivului, principiul supremaţiei Parlamentului”, a mai adăugat Tudor Chiuariu.
Articolul a fost eliminat cu 20 voturi “pentru”, 5 “împotrivă” şi o abţinere.