Arestarea preventivă în cazul infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism


imagesarestLegislaţia penală incriminează atât infracţiunea de trafic de persoane cât şi cea de proxenetism. Conform art. 210 C. penal traficul de persoane constă în recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită: a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate; b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane; c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. De asemenea conform art. 213 C. penal proxenetismul constă în determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane.

Recent, potrivit unui comunicat de presă a DIICOT, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor pentru săvârşirea  infracţiunilor  de trafic de persoane și proxenetism.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începînd cu anul 2015 inculpaţii au racolat prin inducere în eroare, lipsire de libertate și constrângere fizică și psihică, mai multe tinere, cu vârste cuprinse între 19 și 21 ani pe care le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei în locaţii de pe raza municipiului București și Suceava, publicând, în vederea atragerii clienţilor, anunţuri pe diferite site-uri de publicitate.

Potrivit ştirilor juridice, din investigaţiile efectuate a rezultat că inculpaţii, în scopul obținerii de venituri materiale, au recrutat prin inducere în eroare o persoana vătămată majoră, pe care a lipsit-o de libertate în 2 imobile de pe raza muncipiului București, închiriate în scop infracțional. Inculpaţii  au obligat persoana vătămată, prin agresiuni repetate psihice și fizice, să practice prostituția în folosul acestora și să procedeze la o întrerupere de sarcină în evoluţie de 4 luni și jumătate, în scopul continuării activității de practicare a prostituției.

De asemenea, cei doi inculpați au recrutat prin intermediul anunțurilor de la mica publicitate o victimă minoră, căreia i-au înlesnit practicarea prostituției în imobilul din municipiul Suceava în care erau exploatate celelalte două persoane vătămate, păstrând jumătate din banii obținuți de minoră prin practicarea prostituției. În noaptea de 19/20.09.2016, unul dintre inculapaţi, prin răpire a preluat din Bacău una dintre cele două victime care reuşise să îsi asigure scăparea și a transportat-o în municipiul Suceava, unde a lipsit-o de libertate într-un imobil închiriat în scop infracțional.  În dimineața zilei de 21.09.2016 persoana vătămată a fost eliberată de către organele de urmărire penală cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în cauză.

La data de 22.09.2016 Tribunalul a dispus  arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.

Datorită periculozităţii modului de săvţrşire a infracţiunilor prevăzute mai sus şi a pericolului social pe care îl prezentau inculpaţii măsura arestării este una întemeiată, iar pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.