În cazul în care soţii decid să divorţeze, odată cu procesul de divorţ, dacă soţii au minori din căsătorie, se va stabili şi încredinţarea minorilor către unul dintre părinţi,  o pensie de întreţinere pentru minorul încredinţat unuia dintre părinţi, pe care urmează să o plătească lunar celălalt părinte şi un program de vizitare stabilit precis, care îi poate permite părintelui să îşi vadă copilul încredinţat celuilalt părinte, să aibă relaţii personale cu el, să se implice activ în creşterea şi educarea sa.

Legislaţia prevede că în situaţia în care cei doi părinţi nu se înţeleg cu privire la stabilirea programului de vizitare, instanţa este cea care va decide, pe baza dovezilor aduse, a propunerilor celor doi părinţi, a rezultatelor anchetelor sociale efectuate, precum şi a altor dovezi.

Caz practic

Prin sentinţa civilă pronunţată de Judecătorie s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de reclamantul F. G. împotriva pârâtei F. D., precum şi acţiunea reconvenţională exercitată de reclamanta reconvenţională F. D. împotriva pârâtului-reconvenţional F. G. şi s-a stabilit programul de vizitare a minorului F. L. G. de către reclamant, pârâtul reconvenţional, după cum urmează : în prima şi a treia săptămână plină din lună, de sâmbăta de la ora 10 şi până duminica la ora 16, patru zile în vacanţa de iarnă, patru zile în cea de primăvară, luna august integral, de sărbătorile religioase în anii impari.

Prin decizia civilă, Tribunalul a admis apelul declarat de apelanta F. D., a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că programul de vizită stabilit de prima instanţă se va aplica după trecerea unui termen de 6 luni de la pronunţarea hotărârii.

În aprecierea interesului superior al copilului instanţa trebuie să ţină seama de vârsta copilului, de starea de sănătate a acestuia, de nevoile de îngrijire şi educare a minorului, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul anterior al părintelui. Apropierea dintre copil şi părintele cu care nu locuieşte trebuie să se facă treptat, mai ales în situaţiile în care legăturile anterioare dintre aceştia nu au fost suficient de strânse.

Relaţiile afective dintre mamă şi minor sunt mai intense, însă nu sunt de natură a înlătura posibilitatea ca, în viitor, relaţia dintre tatăl reclamant şi minor să se intensifice.
La momentul pronunţării prezentei decizii, vârsta minorului nu mai constituie un impediment ca acesta să fie găzduit de tată, iar împrejurarea că până în prezent nu a dormit separat de mamă nu este de natură a impune un program intermediar. Relaţiile afective dintre părinţi şi copii se construiesc cu concursul direct al tuturor celor implicaţi. Stabilirea unui program de vizitare cu posibilitatea găzduirii minorului nu poate fi echivalată cu menţinerea acestuia, peste voinţa sa, într-un anume loc.

Părinţii au obligaţia morală de a veghea asupra nevoilor minorului, ştirile juridice ne arată că programul stabilit de instanţă poate şi trebuie să stabilească doar limitele în care drepturile pot fi exercitate, părţile putând, prin bună înţelegere, să adapteze aceste limite la nevoile şi dorinţele minorului la un moment dat.