Oferi internet gratuit? Poţi fi tras la răspundere pentru încălcarea dreptului de autor săvârşită de utilizator?


descarcare-7Ne aflăm în era tehnologiei şi în orice locaţie am merge suntem conectaţi la informaţie. Majoritatea spaţiilor publice oferă internet gratuit prin reţelele de Wi-Fi puse la dispoziţia internauţilor.

Ne întrebăm dacă cei care oferă internet gratuit răspund din punct de vedere legislativ pentru încălcările drepturilor de autor săvârșite de un utilizator.

Vom prezenta în cele ce urmează un caz practic cu privire la problema anunţată mai sus, soluţionată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Domnul Tobias Mc Fadden este administratorul unui magazin de echipamente de sonorizare și lumini în care pune la dispoziția publicului în mod gratuit o rețea Wi-Fi pentru a atrage atenția potențialilor clienți asupra bunurilor și serviciilor sale. În anul 2010, o operă muzicală pentru care Sony deține drepturile a fost pusă în mod ilicit la dispoziția publicului pentru descărcare prin intermediul acestei rețele. Landgericht München I (Tribunalul Regional München I, Germania), sesizat cu litigiul dintre Sony și domnul Mc Fadden, consideră că acesta nu a încălcat el însuși drepturile de autor în discuție. Această instanță are însă în vedere posibilitatea de a constata răspunderea indirectă a domnului Mc Fadden pentru această încălcare pentru motivul că rețeaua sa Wi-Fi nu a fost protejată.

Având însă îndoieli cu privire la problema dacă Directiva privind comerțul electronic (Directiva 2000/31/CE) se opune unei astfel de răspunderi indirecte, s-a adresat Curții de Justiție o serie de întrebări.

Astfel, directiva exclude răspunderea furnizorilor de servicii intermediari pentru o activitate ilicită inițiată de un terț, atunci când prestația lor constă în simpla transmitere de informații. Această exonerare de răspundere se aplică sub rezerva a trei condiții cumulative, și anume ca: furnizorul de servicii să nu inițieze transmiterea; să nu selecteze destinatarul transmiterii și să nu selecteze sau să modifice informațiile care fac obiectul transmiterii.

Curtea a confirmat că, în cazul în care sunt îndeplinite cele trei condițiile menționate mai sus, nu poate fi angajată răspunderea unui furnizor de acces la o rețea de comunicații, precum domnul Mc Fadden. În consecință, titularul de drepturi de autor nu poate solicita acestui furnizor de servicii o despăgubire pentru motivul că rețeaua a fost utilizată de terți pentru a-i încălca drepturile. Deoarece o astfel de cerere de despăgubire nu poate fi admisă, este de asemenea exclus ca titularul de drepturi să poată solicita rambursarea cheltuielilor de punere în întârziere sau a cheltuielilor de judecată aferente acestei cereri.

În concluzie, potrivit ştirilor juridice, deținătorul unui magazin care pune la dispoziția publicului în mod gratuit o rețea Wi-Fi nu răspunde pentru încălcările drepturilor de autor săvârșite de un utilizator. Totuși, respectivul deținător poate fi obligat să își protejeze rețeaua printr-o parolă pentru a pune capăt acestor încălcări sau pentru a le preveni.