Divorţul, o situaţie neplăcută atât în viaţa soţilor cât şi a copiilor iar împărţirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei constituie cireaşa de pe tort.
Legislaţia prevede că în cazul în care regimul comunităţii de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei, foştii soţi rămân coproprietari în devălmăşie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei – părţi ce revine fiecăruia. În cadrul lichidării comunităţii, fiecare dintre soţi preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune şi la regularizarea datoriilor. Însă ce se întâmplă în cazul în care unul dintre soţi a contribuit mai mult la achiziţionarea, conservarea bunurilor? Ce a decis instanţa în acest sens?
În speță, ambii soți au avut venituri în timpul căsătoriei, ambii au contribuit la desfășurarea muncii în gospodărie și întrucât din probele administrate nu s-a putut determina contribuția certă a părților la dobândirea bunurilor comune ce urmează a fi reținute la masa partajabilă, instanța va constata că bunurile dovedite în cauză sunt dobândite prin contribuția egală a soților, întrucât aprecierea unor contribuții diferențiate trebuie să se întemeieze pe probe convingătoare, din care această situație să rezulte neîndoielnic.
În cuprinsul dispozițiilor art. 357 din Codul Civil se prevede că în cadrul lichidării comunității, fiecare dintre soți preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune și la regularizarea datoriilor. În acest scop, se determină mai întâi cota – parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.
Se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 364 alin. 2) C. civil, care poate fi consultat pe portalele juridice, în care se prevede că soții răspund solidar pentru obligațiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei și a celor legate de creșterea și educarea copiilor.
Legislația noastră admite ca în virtutea unei contribuții mai mari a unuia dintre soți la dobândirea și conservarea bunurilor comune acestuia să i se stabilească și o cotă-parte mai mare la partajarea acestor bunuri, însă această cotă majorată trebuie stabilită în raport de întreaga masă partajabilă iar nu în raport cu o anumită categorie de bunuri, soluție ce contravine principiului unității patrimoniului comun al soților.