Legislaţia penală prevede că în cazul în care sunt respectate anumite condiţii se poate recurge la judecarea cauzei având în vedere procedura simplificată. Art. 374 alin. 4) şi art. 375 C. de procedură penală prevăd că în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) care prevăd că în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpaţii minori, instanţa va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime. 

Ne întrebăm ce se întâmplă în situaţia în care inculpatul îşi recunoaşte învinuirea şi este de acord cu procedura în cauză însă se răzgândeşte în timpul procesului penal? Poate renunţa în această sitiuaţie la procedura simplificată? Cum a soluţionat instanţa o astfel de cauză?

Dacă ne raportăm la ştirile juridice procedura simplificată a judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută în art. 374 alin. 4 şi art. 375 Cod procedură penală, reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie de vinovăţie şi poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite condiţii în dispoziţiile menţionate, şi care, astfel cum rezultă din hotărârea apelată, au fost aduse la cunoştinţă inculpatului, cu asigurarea tuturor garanţiilor procesuale privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Astfel, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că instanţa de fond a adus la cunoştinţa inculpatului dispoziţiile care reglementează procedura în cazul recunoaşterii de vinovăţie, consecinţele accesării acesteia, precum şi efectele pe care le produce, în prezenţa apărătorului ales al inculpatului.

Astfel, instanţa a atras atenţia inculpatului prezent la judecată asupra tuturor consecinţelor ce decurg din alegerea procedurii simplificate, dând citire actului de sesizare, procedând la ascultarea inculpatului sub aspectul recunoaşterii faptelor descrise în rechizitoriu şi însuşirii probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Această ascultare a inculpatului cu privire la recunoaşterea vinovăţiei, nu are natura juridică a unui mijloc de probă, ci reprezintă o activitate procesuală obligatorie în vederea stabilirii cadrului procesual, fiind plasată în momentul chestiunilor prealabile admiterii cererii de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4 şi art. 375 Cod procedură penală. Caracterul obligatoriu al acestei activităţi procesuale este corelativ dreptului inculpatului de a opta pentru procedura simplificată.

După ascultarea inculpatului, instanţa admite cererea de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4 şi art. 375 Cod procedură penală. După acest moment inculpatul nu mai poate renunţa pe parcursul procesului penal asupra opţiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii simplificate (în cazurile în care legiuitorul a dorit să prevadă o asemenea posibilitatea de revenire a prevăzut-o în mod expres: de pildă, renunţarea la apel).
Ca urmare, nefiind prevăzută posibilitatea de revenire asupra declaraţiei de recunoaştere, rezultă caracterul irevocabil al acesteia, astfel că nu poate fi primită critica formulată de inculpat în apel privind nevinovăţia.

În concluzie potrivit soluţiei instanţei după momentul în care instanţa admite cererea de judecare conform procedurii recunoaşterii învinuirii, inculpatul nu mai poate renunţa pe parcursul procesului penal la opţiunea sa.